Ovidiu Zară, consilier general AUR al Municipiului București, afirmă că una dintre cauzele pentru care STB acumulează datorii este contractul de la Pașcani, care nu a fost o decizie a STB, ci a fostului primar general. El a mai precizat că ar dori ca în proiect să fie inclusă și precizarea că auditul să cuprindă și deciziile luate de primar.
De altfel, Bogdan Jelea, vicepreședinte PUSL, îl acuză pe șeful statului că a lăsat Bucureștiul în dezastru și îi cere lui Ciprian Ciucu să publice cheltuielile din ultimii șase ani cu casele de avocatură angajate de Nicușor Dan. Jelea solicită primarului general o situație clară privind sumele cheltuite în ultimii șase ani pentru avocați.
Invitat la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii „100%”, moderată de Laurențiu Botin, Cristian Popescu Piedone a dezvăluit că au fost făcute deja verificări ale Curții de Conturi la Societatea de Transport București, însă miza ar fi alta, spune Piedone. Acesta susține că ceea ce a fost în Consiliul General a fost un pamflet și că „coaliția nu este decât grupări”. Piedone afirmă că în Consiliul General există peneliști anti-Bolojan și anti-Ciucu și că un audit nu poate face decât să arate banii și „pixul lui”. El mai spune că Ciucu vrea cu orice preț să își impună oamenii în organizația București și amintește că „Curtea de Conturi a făcut deja auditul acela”. Piedone comentează și faptul că Ciucu se plânge de sechestrul ANAF.
Primarul general a mai încercat și în luna ianuarie să obțină dreptul de a face audit la STB și Termoenergetica, companii aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Atunci, proiectul a fost respins cu voturile consilierilor PSD, PUSL și AUR. Ulterior, trei săptămâni la rând au fost amânate ședințele Consiliului General din lipsă de cvorum.
Ciprian Ciucu spunea că este nevoie de audit pentru că sunt companii care risipesc mulți bani. AUR a propus și de această dată un amendament prin care Curtea de Conturi să facă verificări la Societatea de Transport București și la Termoenergetica, pentru ca Primăria să nu suporte cheltuielile unui audit extern, însă amendamentul a picat la vot.
Totodată, Ciprian Ciucu recunoaște că proiectul a trecut pentru că a fost o negociere politică.
Dorința primarului general de a cheltui bani pentru un audit extern vine în contradicție cu declarațiile sale de până acum. Ciprian Ciucu dezvăluia încă de la începutul anului că Bucureștiul se confruntă cu o criză bugetară gravă și cerea mai mulți bani de la bugetul de stat pentru a evita blocajul financiar. „Nu avem bani nici să trecem strada”, spunea edilul. El afirma că în acel moment Primăria mai avea doar 5 milioane de lei, o sumă pe care o considera „jenantă”.