Sărbătoarea zilei, sâmbătă, 30 august. Doi sfinți ierarhi sunt cinstiți azi de Biserică

Sfântul Varlaam a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.

S-a născut în jurul anului 1590, iar numele său de botez a fost Vasile; provenea dintr-o familie destul de numeroasă de răzeși - familia Moțoc.

Din tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte și limbile slavonă și greacă. În acest loc a fost întemeiată, în 1602, Mănăstirea Secu. Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. La Secu a fost numit egumen și arhimandrit.

În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaș, arhimandritul Varlaam a ocupat scaunul mitropolitan al Moldovei, în locul mitropolitului Atanasie (1629-1632).

Sprijinit și de Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam a înființat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași.

S-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iași din anul 1642, care a îndreptat și aprobat Mărturisirea de credință alcătuită de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, în 1638.

Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.

A tradus din limba slavonă, împreună cu câțiva ucenici, lucrarea "Scara" a Sfântului Ioan Scărarul. Leastvita (Scara) Sfântului Ioan Scărarul se numără printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română.

În 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu. A mai trăit patru ani, strămutându-se la veșnicele locașuri către sfârșitul anului 1657.

* Cuviosul Ioan, episcopul Romanului, s-a născut în ținutul Putnei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râșca, a fost ales apoi egumen la Mănăstirea "Sfântul Ierarh Nicolae" din Cetatea Neamț, până în 1665, și apoi, între 1666-1667, a fost egumen la Secu.

A păstorit ca episcop la Huși (1667-1674) și la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea "Viața și petrecerea svinților", "arhiepiscopul cel sfânt și minunat". S-a mutat la cele veșnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu.

* Sfântul Ierarh Alexandru a fost patriarh al Constantinopolului în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337).

A dus o luptă susținută cu partizanii ereziei ariene, profesată la început de Arie, preot în Alexandria, care susținea că ființa lui Dumnezeu este unică și incomunicabilă și că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deși a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului și de Atanasie al Alexandriei.

Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: "Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii", "născut, iar nu făcut", "cel ce este de o ființă cu Tatăl", a stabilit că esența Fiului este identică cu a Tatălui, iar nașterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul.

"După aceea, Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea și pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecând câțiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea și fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleșug pe dreptcredinciosul împărat Constantin". (Viețile Sfinților)

Așadar, la cererea Sfântului Împărat Constantin, Arie ar fi urmat să primească Sfintele Taine din mâna patriarhului Alexandru.

Sfântul Alexandru se lepăda însă a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri și se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie și să ia împărtășirea cu Sfintele Taine.

Dumnezeu, milostivindu-se atunci spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii și încă cu o moartea de ocară chiar în drumul acestuia de la palat spre biserică.