Actual· 3 min citire

Reacția șefului ANPC la greva de la CFR: „Mi-ar fi plăcut un protest și la cum sunt igienizate vagoanele!”

Horia Constantinescu, șeful ANPC. Foto/FB

Horia Constantinescu, șeful ANPC. Foto/FB

Publicat15 sept. 2023, 09:37
SursăRealitatea

În plină grevă a sindicatelor de la CFR, șeful ANPC, Horia Constantinescu, critică decizia, dar atrage atenția și asupra faptului că vagoanele de la CFR Călători sunt extrem de murdare și prost întreținute.

Șeful ANPC a precizat că și-ar dori o mobilizare asemănătoare a angajaților în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele și condițiile oferite consumatorilor.

"Mie mi-ar fi plăcut ca recepțiile făcute în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele să conducă eventual la o mișcare de protest similară. Se pare că departamentul care pune pe genunchi viza cu vagoane curățate în condițiile în care acestea sunt într-o avansată stare de infecție așa cum am arătat în perioada trecută, ar trebui să dea foarte mult de gândit atât lucrătorilor, cât și conducerii CFR pentru că acolo încă sunt semnate recepții ce arată că vagoanele au fost igienizate, dar acestea, în cel mai fericit caz, pot fi denumite insalubre. Într-una dintre acțiuni la care am participat și eu am identificat trei lucrători ai societății însărcinați să curețe cele câteva zeci de vagoane pe zi, aveau în dotare două găleți și trei mopuri și două cârpe și noi trebuia să credem că au curățat într-o oră suprafața echivalentă cu 10-15 apartamente. Știm că acest lucru este imposibil cu trei lucrători. Repet, mi-ar plăcea să văd aceeași mobilizare a lucrătorilor CFR, poate chiar a celor care semnează pe genunchi aceste recepții, dându-și seama de ceea ce lasă în circulație pentru semenii lor, pentru consumatori", a subliniat Horia Constantinescu.

Citește și: Circulația trenurilor, oprită timp de două ore, vineri dimineața - 266 de garnituri, afectate

"CFR-iștii sunt într-o grevă de avertisment de două ore, între 07,00 și 09,00, greva a început conform planului. În Buzău sunt oprite trei trenuri, un rapid București - Galați, un rapid Galați - București și un rapid care vine de la Bacău pentru București Nord. Va mai fi un tren care vine de la Mărășești și se va opri în Buzău. Decizia de a declanșa greva de avertisment a fost luată pentru neîncheierea contractului colectiv de muncă. Contractul nu s-a aprobat din pricina neadoptării bugetului de venituri și cheltuieli la companiile feroviare nici până la data de 15 septembrie, mai este puțin și se încheie anul și noi nu avem buget. După 5 zile, conform legii, putem declanșa greva propriu-zisă. După ora 09,00, circulația se va desfășura normal", a declarat liderul de sindicat al CFR Buzău, Aurelian Manu.

Citește și: Sorin Grindeanu, mesaj în batjocură față de românii care merg cu trenul și vor fi afectați de greva de vineri, 15 septembrie


O parte dintre călători au spus că nu știau despre protest și nici nu au fost informați de angajații din gară.

"Am întrebat la casa de bilete, nu știau, mi-a spus să întreb impiegații. Nu știam de grevă, am luat ieri bilet de aici, merg la Brașov. Am luat ieri la ora 09,00 dimineață bilet și nu mi-au spus nimic. Nu se poate așa, cerem, cerem, dar să și dăm muncă", a precizat un călător.

Potrivit conducerii ANPC, călătorii au posibilitatea de a solicita banii înapoi pe bilete.

"Recomandările ANPC ar fi să solicite operatorului economic, în cazul de față CFR, rambursarea tichetelor pentru a-și putea redirecționa banii pentru achiziționarea unor alte variante de transport. Din păcate, astfel de situații intră în categoria celor neprevăzute. Este dreptul consfințit de a se organiza astfel de proteste",

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News