Primarul din Bacău, dupa excludere: ”În PSD, dacă spui adevărul, ești dat afară”

Wednesday, 13 November 2019, 09:45, Sursă: REALITATEA.NET

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, exclus din PSD în ședința Comitetului Executiv de marți seara, a precizat că "în PSD, dacă spui adevărul, ești dat afară".

Adaugă părerea ta

Edilul a adăugat că spera ca după plecarea lui Liviu Dragnea să nu mai existe "execuții staliniste" în partid.

"In luna mai am cerut demisia Vioricai Dancila si a guvernului. Am explicat in repetate randuri cum acest Guvern a furat 100 de milioane de lei din banii bacauanilor si ne-a dat inapoi, foarte tarziu, doar 29 de milioane. Am spus recent ca exista pesedisti care se simt jenati de faptul ca trebuie sa o sustina pe Viorica Dancila.

In aceasta seara au fost oameni din conducerea PSD care au spus si ei asta cat se poate de explicit. In PSD, daca spui adevarul esti dat afara. Fie ca deranjezi conducerea locala, fie ca deranjezi conducerea centrala. Am crezut ca dupa plecarea lui Dragnea CEx-ul PSD nu va mai face executii staliniste dar aceasta metoda continua", a scris primarul Cosmin Necula pe pagina lui de Facebook.

Necula susține că președintele PSD Bacău, europarlamentarul Dragos Benea, a cerut excluderea sa din partid pentru că și-a exprimat liber punctul de vedere.

"Din pacate, conducerea actuala a PSD pretinde supunerea fara cracnire in detrimentul demnitatii si respectului de sine. Sunt si voi ramane un om de stanga. Respect si apreciez colegii din PSD. Acest partid a facut si lucruri bune in care cred in continuare. Si stiu ca sunt oameni in PSD care nu sunt de acord cu acest tip de excluderi. Legea pumnului in gura nu este o explicatie acceptabila. Nu este niciodata o explicatie", a mai scris Cosmin Necula.

Comitetul Național Executiv al PSD a decis, în ședința de marți, excluderea din partid a primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula.