Philip Cunliffe, expert în relații internaționale la University College London, arată că lumea a intrat într-o etapă caracterizată de o rivalitate geopolitică intensă, pornită cu invazia Rusiei în Ucraina în 2022. Această perioadă este tot mai des descrisă ca un al doilea război rece. La fel ca în trecut, lumea este divizată în două mari blocuri aflate în competiție. Aceste tabere se angajează în spionaj reciproc, dispute comerciale aprinse și confruntări în Consiliul de Securitate al ONU.
Ambele părți își măresc capacitățile nucleare și planifică misiuni spațiale spectaculoase, de la explorarea lunii, până la proiecte îndrăznețe de colonizare inter-planetară. În același timp, continuă să blocheze dezvoltarea economică și tehnologică adversarului. Alianțele specifice vremurilor noastre au evoluat, NATO având acum un contrapunct în Organizația Cooperării de la Shanghai (deși aceasta nu este o alianță militară propriu-zisă). Între timp, țări-cheie precum India și Brazilia sunt disputate pentru loialitate, rămânând indecise. Rivalitatea este prezentă și în conflictele locale, prin intermediul războaielor prin procură, cum este cazul Ucrainei, sau loviturilor de stat în Africa, unde se dispută controlul unor resurse minerale indispensabile industriei moderne, precum litiu, cobalt și uraniu. Din multe puncte de vedere, această dinamică pare o continuare a confruntării originare a Războiului Rece.
Diferențele față de Războiul Rece clasic
Există, însă, o diferență majoră între vechiul Război Rece și această nouă versiune. În Războiul Rece 1.0, conflictul era clar unul ideologic, o bătălie între stânga și dreapta care se transpunea direct în politica globală. Rivalitatea însemna o competiție între capitalismul Vestului și economiile socialiste ale Estului, dar și o luptă pentru legitimitate politică și valori precum drepturile individuale și sistemul de guvernare. Era o confruntare ce depășea forța militară și influența diplomatică, implicând întrebări fundamentale despre obiectivele și valorile socio-politice ale fiecărei tabere.
Un tablou geopolitic complex
În schimb, actuala rivalitate are un caracter mult mai complex și fragmentat. Deși China este condusă de același Partid Comunist din 1948, nu mai este promotoarea clasică a socialismului, așa cum a fost fosta URSS. Modelul chinez a evoluat către un capitalism de piață integrat în economia globală, cu o bursă vibrantă și un număr tot mai mare de miliardari, depășind chiar și SUA prin unele măsurători. Economia chineză este tot mai interdependentă cu cea americană, chiar dacă tensiunile militare rămân reale, în special în regiunea Pacificului. Capitalul industrial este concentrat în China, iar capitalul financiar în SUA, iar această dualitate reflectă o interconexiune paradoxală.
Chiar și în plan ideologic, influența Chinei Maoiste a scăzut semnificativ. Acum milioane din țările lumii a treia beneficiază de investiții chineze în infrastructură, care transformă modul de viață urban și rural. În paralel, lideri occidentali odinioară inspirați de maoism, precum Bernard-Henri Lévy, s-au transformat în neoconservatori implicați în conflicte sângeroase pentru promovarea democrației în Orientul Mijlociu.
În noua ecuație, Rusia este puterea relativ mai slabă din alianța sino-rusă și, în loc să adopte un discurs ideologic global, Vladimir Putin își cultivă un model conservator naționalist, apărat prin valori tradiționale și sprijinul Bisericii Ortodoxe. Această poziție reacționară îl limitează însă la un impact ideologic restrâns, aproape exclusiv intern.
Ruptura fundamentală între Statele Unite și Europa
Deși tensiunile nu sunt atât de clare între Statele Unite și China ori Rusia, un front ideologic major s-a format între SUA și Europa. Vicepreședintele american JD Vance a făcut valuri prin discursul său rostit la Conferința de Securitate de la München în 2024. El a criticat dur Europa pentru reculul în ce privește libertatea de exprimare și democrație, aducând în lumină anularea alegerilor prezidențiale din România din anul precedent și cazul activistului anti-avort britanic Adam Smith-Connor, arestat în 2024 pentru că se ruga în fața unei clinici.
Vance a adoptat un ton similar cu cel al liderilor americani care în perioada Războiului Rece criticau opresiunea din blocul estic și spionajul sovietic împotriva disidenților, comparând situația actuală europeană cu aceste practici. Ulterior, el s-a întâlnit cu femeia lider a partidului Alternativ für Deutschland (AfD), o forță politică demonizată în liberalismul european, și a criticat din nou poziția Statelor Unite față de libertatea de exprimare. Această poziție a fost susținută și de secretarul de stat Marco Rubio, care a denunțat „tirania camuflată” a Germaniei pentru decizia de a clasifica AfD drept organizație extremistă.
Pe de altă parte, liderii europeni, în frunte cu fostul cancelar german Olaf Scholz, au luat apărarea măsurilor restrictive privind libertatea de exprimare, iar Ministerul de Externe din Germania l-a acuzat pe Rubio de intervenție în treburile interne ale țării.
Divergențe economice și politice profunde
Diferențele dintre vechiul și noul război rece se regăsesc și în plan economic. În timpul Războiului Rece 1.0, critica occidentală la adresa comunismului venea din faptul că economia centralizată era considerată totalitară. Acum, Vance acuză Europa că își trădează propriile idealuri și că se angajează în „suicid civilizațional” prin politica sa de imigrație masivă fără precedent istoric. Aceasta o contrazice direct pe comunitatea transatlantică, prin încălcarea contractului democratic încheiat între elite și popor cu privire la gestionarea fluxurilor migratorii.
Pe baza mandatului democratic al lui Trump, Vance își întemeiază încrederea în criticile dure pe adresa globalismului liberal european. Europa rămâne dependentă de SUA pentru securitate și energie, însă America nu mai are nevoie în aceeași măsură de sprijinul european pentru competiția sa strategică cu China.
O lume multipolară și multiprofilată
Dacă Războiul Rece 1.0 a fost o luptă bipolară ideologică și geopolitică, Războiul Rece 2.0 se configurează ca o realitate mult mai complexă. Se prefigurează o multipolaritate financiară, dată de erodarea graduală a primatului dolarului, o bipolaritate geopolitică între SUA și China și o tripolaritate ideologică între America populist-democratică, UE liberal-tehnocrată și Rusia conservatoare.
În cadrul acestui context, Regatul Unit și alte puteri medii pot găsi oportunități multiple. Avantajate de taxe vamale mai mici decât cele suportate de UE, aceste țări pot profita dacă manifestă flexibilitate politică și pun pe primul loc interesele naționale. Totuși, deocamdată, clasa politică britanică rămâne un actor globalist și reticent la această adaptare, iar pentru renașterea politică internă este nevoie de o voință clară în această direcție.
Această nouă configurație mondială reflectă o transformare profundă în arhitectura geo-politică și ideologică a lumii, care va influența decisiv traiectoria anilor ce urmează.
Donald Trump l-a sunat pe fostul șef NATO ca să-l întrebe despre Premiul Nobel pentru Pace
