”Economia are de recuperat un pic mai mult decât credeam initial”, a spus Yellen într-o conferinţă de presă din Washington.
Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale (FOMC) nu a dat indicii privind momentul în care ar putea majora rata dobânzii, nemodificată din decembrie 2015, dar analiștii se așteaptă la o decizie în acest sens în această toamnă.
Rezerva Federală a SUA a menținut miercuri dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0,25% și 0,50%, dar a indicat că ar putea înăspri politica monetară până la sfârșitul anului, datorită îmbunătățirii situației pe piața muncii, transmit agențiile de presă internaționale