Campionul olimpic David Popovici va începe un stagiu inedit de pregătire chiar pe teren propriu. Înotătorul român a dezvăluit că se va antrena cot la cot cu deținătorul recordului mondial, chinezul Pan Zhanle, după ce delegația asiatică a ales să vină în România pentru acest cantonament istoric.
„Am bucuria de a-i ura bun venit în România prietenului meu Pan Zhanle și echipei sale, pentru un cantonament comun de pregătire”, a anunțat David Popovici într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Înotătorul român s-a arătat extrem de entuziasmat de această oportunitate unică, subliniind că parteneriatul va aduce beneficii multiple pentru ambele tabere. „Sunt convins că această colaborare va fi un schimb valoros de experiență pentru noi toți, atât pe plan sportiv, cât și cultural. Eu încă exersez cum să spun corect «Bun venit!» în mandarină”, a transmis, cu umor, Popovici.
Apel la discreție din partea fanilor și a presei
Conștient de interesul uriaș pe care îl va genera prezența celor mai rapizi oameni din bazinele de înot, David Popovici a lansat un apel public către jurnaliști și fani, cerându-le să respecte caracterul profesional al programului pe durata stagiului de pregătire.
„Pentru a ne putea concentra pe deplin asupra pregătirii, vă rugăm, cu respect, pe voi – jurnaliști și fani – să ne susțineți prin respectarea caracterului strict profesional al programului pe toată durata cantonamentului”, a explicat sportivul român.
Întâlnirea titanilor: Deținătorul recordului mondial vine la București
Cantonamentul aduce față în față doi dintre cei mai mari înotători ai momentului. Chinezul Pan Zhanle este actualul deținător al recordului mondial în proba regină de 100 de metri liber, pe care a oprit cronometrul la uluitorul timp de 46,40 secunde. Performanța sa a doborât chiar recordul mondial stabilit anterior de David Popovici.
Colaborarea vine într-un moment excelent pentru înotătorul român. David Popovici a avut o evoluție de excepție la Trofeul Settecolli de la Roma, unde s-a declarat „fericit de ceea ce a reușit”. Sportivul român a dominat competiția din Italia, cucerind trei medalii: aur la 100 m liber, aur la 200 m liber (unde a stabilit și un nou record al competiției) și argint în proba de 50 m liber.