Coronavirus - România: 29223 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Nemţii au construit-o, românii au distrus-o. Cea mai mare fabrică de pulberi, pe apa sâmbetei

Sunday, 03 June 2018, 10:24 Sursă: REALITATEA TV

Suntem în localitatea Victoria. Ca să ajungem aici, la fabrica Victoria, cea care producea pulberi înainte, pentru că acum este în conservare, a trebuit să parcurgem vreo 5 kilometri. Este undeva la poalele muntelui. Nu se vede decât o poartă şi putem deduce că în spate sunt nişte clădiri. Aici, cândva, era o fabrică productivă. Vorbim despre anii 80-90. În ziua de astăzi, doar vreo 50 de oameni mai lucrează aici şi ei asigură paza. Cei care încă mai au locuri de muncă în această fabrică se ocupă în mod deosebit cu exploatarea lemnului din curtea lor. Sursele spun ca este o modalitate de a supravieţui. Astfel, sa-şi câştige existenţa.

La poalele munţilor Făgăraş, a fost odată ca niciodată fabrica de pulberi "Pirochim Victoria". Aşa ar putea să-nceapă basmul inspirat din fapte reale, intitulat "Fabrica Victoria versus Palatul Victoria". Uzina militară era una dintre cele mai productive din ţară, în urmă cu 35 de ani. În 1983, muncitorii ajunseseră să facă şi 2.300 de tone de praf de puşcă într-o lună. Pentru ca astăzi să ajungem să importăm pulberea, atât de necesară pentru antrenamente şi mai ales în cazul unui conflict armat, de la vecinii sârbi. Sau tocmai de peste ocean, din America. Asta pentru că niciunul dintre miniştrii Economiei de după '90 nu a retehnologizat fabricile de armament. Aşa a ajuns Victoria în conservare de vreo 15 ani. O fabrică îngheţată în timp, cu iz de poveste.

În anul 1933, la Ucea, o zonă muntoasă, un pădurar şi-a făcut un bordei acoperit cu crăci. Şi i-a spus "căsuţa pădurii". Acela a fost locul pe care au fost construite apoi fabricile de armament Ucea.

"Aşa au botezat-o vieţuitoarele, cetatenii. Aşa au botezat-o ei: căsuta pădurarului! Aia a fost prima construcţie, construcţie reală în teritoriul pădurii. Acolo erau doi nenea care stăteau acolo. Au fost primii paznici ai primelor lucrări, când a început organizarea de şantier şi construcţia fabricii de oxigen. Neamţul a procedat nemţeşte. El a făcut fabrica de oxigen pentru că îi trebuia pentru aparatele de sudură, să lucreze, să construiască în continuare. Şi aia a fost prima care s-a dat în funcţiune", spune Octavian Ilisie, fost director al fabricii Victoria.

Americanii, francezii şi germanii s-au întrecut în oferte pentru construirea Fabricilor Ucea. Nouă la număr. Fabrici de oxigen, acid azotic, acid sulfuric, azotat de amoniu, nitroceluloză, amoniac şi pulberi. O investiţie colosală pentru România celui De-al Doilea Război Mondial. Nemţii au fost, în cele din urmă, cei care au trecut la dezvoltarea proiectului. S-a ales o zonă împădurită pentru ca terenul să aibă camuflaj natural şi uzinele să fie ferite de eventualele atacuri aeriene.

Octavian Ilisie: Pe lângă ele, s-au dezvoltat platforma şi s-a fabricat metanol, formol, răşini... până în anul de graţie 1989, când poporul român a dorit să construiască capitalismul. Plictisit de un socialism deşănţat, a făcut un capitalism de cumetrie. Adică un capitalism de trei lulele.

Reporter: Asta coincide cu declinul fabricii

Ilisie: Cu declinul ţării şi a societăţii româneşti, care este putredă de la cap la coadă. În toate structurile s-a propagat un putregai. Nu mai există voinţă, nu mai există ţel, nu mai există aproape nimic. Şi delcinul economic, exact! Şi asta a venit. Deci fabrica producea, mergea în draci!

În 1939, grupul german Ferrostahl avea un proiect de 250 de clădiri, din care 40 urmau să fie ridicate de partea română. Şantierul pulberăriei de la Ucea ajunsese cel mai mare din ţară. După mai multe hopuri, lucrările sunt finalizate în 1954. Întâi s-au numit Fabricile Ucea, sub coordonarea Înzestrării Ministerului Armatei, apoi Întreprinderea de Construcţii Speciale - Uzinele Ucea, care devenise între timp, societate română-sovietică. Ulterior au căpătat alte denumiri. Combinatul Chimic Stalin, Combinatul Chimic Victoria, Uzina Chimică Victoria şi, în cele din urmă, Pirochim Victoria, fabrică aflată astăzi în subordinea Companiei Romarm.

"Totul era sub comanda şi sub dirijarea sovieticilor. Ei ne dădeau tot. Primii paşi pentru ca să ne desprindem de ruşi au fost primele ateliere care produceau piese de schimb şi subansamble", spune Mihai Bartos, inginer constructor.

Octavian Ilisie: Bineînţeles că numai după documentaţii ruseşti, totul se făcea după documentaţii ruseşti pentru că eram parte a Tratatului de Varşovia. Se producea la nivelul de... circa 2.000 de tone pe lună. Cel mai mult s-a produs în '83, 2.300 de tone. Industria de apărare nu trebuie privită ca pe orice altă producţie. Cum că produci ca să faci profit. Să ne înţelegem. Ea este o necesitate. Vrei să te aperi, îţi faci arme!

Reporter: Exportaţi mult?

Ilisie: Circa 80% mergea la export. Că aşa s-au plătit datoriile acestei ţări. Dar nu export direct, export indirect care se făcea numai prin Direcţia de import-export a armatei, celebra Dimex, metamorfozată mai târziu Romtehnica.

În România existau două fabrici care produceau produse pirotehnice: Victoria şi Făgăraş. Niciuna nu mai funcţionează astăzi. Aşa am ajuns dependenţi de importuri.

"Romania, cea care eram cea mai puternică până în '89 în producţia de pulberi şi explozibili. Nu mai avem fabrica de 18 ani. Noi ca să facem un cartuş trebuia să luam de la sârbi. Dacă ruşii se supărau pe noi, se duceau şi cumpărau toată producţia de la sârbi şi ne lăsau pe noi să tragem cu praştia! Noi eram în pericol în orice moment dacă începea o nenorocire, care poate să înceapă că uitaţi- vă cum se mişcă lumea, să ieşim ca acum 400 de ani, cu arcurile şi cu săgeţile!", spune Constantin Bucuroiu, angajat Automecanica Moreni.

"Este păcat să-i facem pe alţii cu bani când Romania în anii '80 ajunsese la un moment dat pe locul 6 la exportatori de tehnica militară. E adevărat... să nu-şi închipuie cineva că exportam rachete, sisteme nu ştiu de care, dar ceea ce exportam din fabricile noastre aduceam venit. Astfel încât peste un milliard de dolari pe an înseamna o grămadă de bani. Niciun plan de restructurare nu a fost făcut corect, de niciunul dintre guvernele României de atunci încoace", spune Costică Oprea, fost director Electromagnetica.

"O fabrică care stă atâta timp, indiferent ce ar produce, ea necesită retehnologizare. Dacă ea a fost făcută în '39, trebuie să ne gândim că din '39 şi până acum sunt ani. Toată lumea înţelege că rugineşte ca şi cratiţa de la bucătărie sau nu ştiu ce. Ele se învechesc şi stand. Ele se uzează şi moral. Nu mai sunt de actualitate. Unele nici nu se mai fabrică. Ar trebui să le înlocuieşti cu altele", spune Octavian Ilisie, fost director al fabricii Victoria.

"Se lucrează la nişte proiecte de retehnelogizare, la niste proiecte de relocare, la niste proiecte de micşorare a capacităţii care să se coreleze cu piaţa. De exemplu, pe partea de pulberi, semestrial, anual, dăm la toate fabricile noastre tipurile de pulberi pe care le-am importat, şi speicificaţia tehnică cât şi preţurile la care le-am achiziţionat ca să poată să-şi gândească un plan de afaceri. Şi cantităţi. Dom'le, îmi trebuie o capacitate de atâtea tone. De ce? Pentru că mi-o cumpără Romarm. Şi atunci deja gândeşti altfel o repunere în funcţiune", decrară Gheorghe Stoica, director comercial Romarm.

Până să-şi facă un plan de afaceri, tehnica de la fabrica Victoria ar putea fi folosită cel mult pentru fabricarea... scobitorilor!

"Căzând producţia, statul ştiind bine că va avea nevoie odată şi odată sau poate, chiar dacă nu va avea, e posibil să aibă, şi-a protejat... a descoperit un termen în industria alimentară şi l-a transferat în industria de apărare, adică termenul conservă. A zis conservare. Dar n-au transferat şi termenul de garanţie. Că şi conservele au termen de garanţie. Trebuia folosit un cu totul alt termen. Adică menţinerea capacităţii funcţionale. Aşa i-aş spune eu acum. Şi asigurat un minim de fonduri şi un minim de comenzi, chiar pentru muniţie de instrucţie, ca să le învârţi utilajele. Ca dacă nu le învârţi şi nu le mişti, ele le ia dracu'! vrând-nevrând!", mai spune Ilisie.

Pentru Octavian Iliesie, fabrica Victoria este a doua casă. După 35 de ani de muncă într-o uzină din industria de apărare, ar putea să vorbească ore în şir despre cum se face pulberea. A scris chiar şi un manual al pulberarului. Pentru el, nu mai este un simplu produs militar. Pulberea este deja artă: "Există fel de fel de vizionari şi turişti prin industria asta, care au văzut-o şi au impresia că o şi ştiu şi care... să facă colo, să facă colo! Să le amestece. Staţi oameni buni liniştiţi că n-aţi făcut un kg de pulbere. Eu am făcut 35.000 de tone. În spatele meu stau fabricarea a 35.000 de tone. E totuşi ceva faţa de un kg sau nici nu le-aţi văzut!"

A absolvit Facultatea de chimie industrială la Timişoara. Iar apoi a venit în Victoria prin repartiţie guvernamentală, cum era la acea vreme.

"Am venit aici şi n-am mai plecat. Am venit 18 de pe băncile facultăţii şi sunt ultimul rămas. Unii au murit, unii au plecat, unii şi una şi alta. Am trecut prin toate treptele, de la inginer stagiar, am fost şi inginer proiectant, şef de instalaţie, tehnolog, şef de secţie, până la director general. În 2005 m-am pensionat ca director general", mai spune Ilisie.

Deşi a ieşit la pensie de 14 ani, Octavian Ilisie îşi aminteşte şi acum clipele de groază pe care le-a trăit în fabrica de pulberi: "Am avut accidente colective, cu morţi pe care i-am scos pe braţe. I-a prins sub dărâmături şi arşi. Este o realitate pe care atunci nu o conştientizezi. După trei săptămâni începi să ai coşmaruri şi vise. Am albit în două reprize. Odată că am intrat că s-a aprins într-o zonă. Am intrat şi când am văzut toată claviatura în flăcări... se propagau flăcările spre nişte depozite unde erau circa 200 de tone de eter etilic, mi s- a făcut părul măciuca. Expresia cu părul măciucă este o realitate. L-am simţit cum se îndreaptă pe cap. Am albit jumătate atunci. Şi altădată, tot aşa ceva, la o clădire de extrudere unde s-a aprins firul care a ieşit din extrudere, s-a propagat la dulapurile care erau de zvântare şi când am văzut ce e acolo... acelaşi fenomen! Şi am albit de două ori".

Astăzi, la Pirochim Victoria, abia dacă mai lucrează 70 de oameni, din 3.000 câţi erau în urmă cu trei decenii. Ca să nu plece din fabrică, statul le dă 75% din salariu deşi nu mai produc nimic.

"O forţă de muncă specializată trebuie să-şi exercite specializarea. Nu să facă conservare de utilaje dându-le cu diverse unsori sau să păzească şi să repare garduri. Decât să-i dai unei fabrici 75% din salariu pe nemuncă, mai bine îi dai comenzi de armament şi muniţie care să spunem că teoretic nu îţi trebuieşte acum, dar o ai într-un depozit pentru utilizare sau valorificare ulterioară. În niciun caz să dai 75% pentru activităţi de conservare, de tuns iarba şi de vopsit gardurile", spune Viorel Manole, preşedinte PATROMIL.

"Îl foloseşti. Mai cureţi, mai tai... cade pădurea. Pai... acolo e pădure, nu? Trebuie să facă ceva! Acum n-au luat oamenii banii de trei luni. Te uiţi la ei, te apucă mila. Cât vor mai sta?", se întreabă Ilisie.

Reporter: Au fost şi situaţii când aceşti angajaţi au plecat în străinătate, şi-au luat tălpăşiţa...?

Viorel Manole, preşedinte PATROMIL: Da, au fost. La căpşuni. Sau n-au plecat dar s-au dus la cules via de struguri sau la reparat apartamente şi zugrăvit. Da, au fost! Aşa se păstra specialistul în rachete, în tancuri, în tunuri sau în alte produse cu destinaţie...da! Suntem extrem, extrem de frustraţi de faptul că nu s-a găsit o soluţie în aceşti 17 ani. Puteam să folosim offsetul.

Legea offsetului, care nu s-a mai pus în aplicare de ani buni, i-ar fi obligat pe producătorii de la care România achiziţionează tehnică militară să cumpere, la rândul lor, produse româneşti cu sume de până la 80% din valoarea contractului. Cu alte cuvinte, banii investiţi de statul român s-ar fi întors, sub o formă sau alta, în vistierie. Nici măcar asta nu a fost posibil. Consecinţele: fabrici în paragină, oameni fără locuri de muncă. În localitatea Victoria mai sunt aproximativ 6.000 de oameni. Pentru că nu au avut altă variantă, mulţi au luat calea străinătăţii.

"Ideal ar fi dacă ar fi posibilitatea la nivel naţional ca şi această fabrică despre care vorbim sa fie repornită, am aduce înapoi forţa de muncă din afară", spune Viorel Olteanu, fost primar Victoria.

"Sunt ceruţi bani pentru un studiu de fezabilitate, care-i varianta cea mai fezabila de a o retehnologiza. Să o faci, să cumperi toate utilajele, să le înlocuieşti pe toate, să înlocuieşti o parte, deci există mai multe variante prinse în ideea studiului de fezabilitate. Există acolo, sunt prinse şi se aşteaptă să se dea bani ca să fie făcut studiul de fezabilitate", spune Ilisie.

"N-ar fi rău dacă Primăria s-ar implica într-o corespondenţă sau eventual chiar o deplasare la ministerul de resort, să pună pe tapet aceste lucruri. Adică dacă pui pe masa Guvernului o solicitare din partea Primăriei având platforma, având toate treburile aici, mă gândesc că îi sensibilizăm", susţine Viorel Olteanu.

Pe cine să sensibilizezi? Trebuie să ai pe cine! Adică interlocutorul să-l vezi că nu e bou! Să înţeleagă ce-i spui", declară Ilisie.

Ce le mai lipseşte fabricilor de armament de vreme ce Armata nu se mai încrede să dea comenzi în România, cum am ajuns să facem shopping afară şi să transformăm asta într-un fenomen, aflaţi într-un nou episod dedicat industriei de apărare. Şi tot atunci vă arătăm cum au fost nevoite să se reprofileze unele firmele care, cândva, făceau echipamente militare recunoscute la nivel mondial. Toate acestea, le detaliem într-un nou reportaj marca Realitatea TV.

Reporter: Andreea Dăscălescu

Imagine: Marian Laciu, Mihai Angiu

Montaj: Sorin Niculae


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL