Guvernul a aprobat un mecanism de ajustare de preț pentru proiectele de infrastructură pe componenta de transport apă, apă uzată și deșeuri, potrivit anunțului făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, într-o conferință de presă susținută, miercuri, la Palatul Victoria.
Potrivit ministrului, a fost aprobată modificarea a șase acte normative care privesc fondurile europene, dintre care două sunt "de maximă" importanță pentru proiectele de infrastructură.
"Primul proiect de act normativ are în vedere ajustarea de preț pentru ceea ce înseamnă proiectele de infrastructură pe componenta de transport apă, apă uzată și partea de deșeuri. Așadar, noul mecanism, cu un impact financiar estimat de 1,5 miliarde de euro asupra absorbției de fonduri europene, vizează un număr de peste 7.000 de proiecte, respectiv 7.000 de șantiere în derulare, cu o valoare a contractelor de finanțare de peste 13 miliarde de euro", a declarat Boloș, citat de Agerpres.
Ministrul a explicat că mecanismul de ajustare pe care l-a propus presupune luarea în considerare a 10 prețuri la materiale, manoperă, etc., denumite în limbaj de specialitate "elemente de cost semnificative".
"Institutul Național de Statistică va urmări evoluția acestor prețuri, astfel încât de acum înainte ajustările de preț să urmărească componentele de cost care au loc la proiectele de infrastructură ce se derulează pe șantiere. Din simulările făcute, aceste ajustări de preț vor determina creșteri la situațiile de lucrări depuse spre decontare cuprinse între 40% și 50%. Acestea sunt estimări făcute de către noi prin care încercăm să acoperim partea aceasta de creșteri a prețurilor, în condițiile în care inclusiv prețul la materialele de pe șantiere a crescut simțitor", a prexplicat Boloș.
El a precizat, pe de altă parte, că Guvernul a aprobat pe componenta de infrastructură de apă și apă uzată și cadrul care să permită demararea primelor proiecte din politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027. Valoarea proiectelor este de 2,2 miliarde de euro. Sunt vizate județele Teleorman, Maramureș, Prahova, Harghita, Giurgiu, Hunedoara, Caraș-Severin și Neamț.
Executivul a decis, de asemenea, ca proiectele de infrastructură de apă, apă uzată care erau implementate de către operatorii regionali să poată fi derulate și de către primăriile care sunt cuprinse în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și fac parte din categoria de beneficiari.
Prin măsurile adoptate se are în vedere ca ritmul de implementare a acestor proiecte de infrastructură să fie unul mai dinamic, susține Boloș.