Potrivit a două surse apropiate conducerii de la Teheran, Garda Revoluționară, care și-a consolidat influența după uciderea liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei la începutul războiului, pe 28 februarie, promovează tot mai activ o poziție dură în privința programului nuclear iranian.
Deși oficial Iranul nu a luat încă decizia de a construi o bombă atomică, tot mai multe voci din structurile de putere contestă linia tradițională a interdicției proclamate de Khamenei, potrivit căreia armele nucleare ar fi contrare Islamului și angajamentelor asumate prin Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), potrivit Reuters.
Amenințarea retragerii din NPT
Tot mai multe figuri conservatoare reiau public ideea suspendării sau ieșirii din Tratatul de Neproliferare. Agenția de presă Tasnim, apropiată Gărzii Revoluționare, a publicat joi un articol în care pleda pentru retragerea imediată a Iranului din NPT, menținând în schimb un program nuclear civil.
Mohammad Javad Larijani, om politic și frate al oficialului Ali Larijani, ucis la începutul lunii într-un atac israelian, a cerut suspendarea calității de membru al Iranului în tratat. „Trebuie să evaluăm dacă NPT ne mai servește interesele. Dacă nu, pot păstra ei tratatul”, a declarat Larijani la televiziunea de stat.
Într-un segment difuzat anterior, un comentator conservator a afirmat că „poporul cere acțiune – fie construim o armă nucleară, fie o obținem”.
Strategia nucleară sub presiune
Surse iraniene au subliniat că dezbaterea are loc atât public, cât și în cadrul înaltelor instituții ale statului, divergențele major fiind între aripa militară, condusă de Gardă, și politicienii mai prudenți. Unii analiști consideră că expunerea acestei discuții ar putea fi doar o tactică de negociere față de Occident, așa cum s-a mai întâmplat în ultimele două decenii.
Nu este clar nici cât de rapid ar putea Iranul să-și refacă infrastructura nucleară, grav afectată de săptămâni de bombardamente asupra facilităților sale științifice, balistice și nucleare. Israelul a avertizat repetat că Teheranul ar fi la doar câteva luni distanță de capacitatea de a construi o armă nucleară, indicând nivelul ridicat de îmbogățire a uraniului și dezvoltarea continuă a rachetelor balistice.