C
Călin Georgescu: UE trăiește în avarie, iar România va intra în incapacitate de plată.
Pe 6 decembrie a fost cataclism moral, din care a trebuit să ne revenim clar și toată lumea a înțeles că trăiam până atunci într-un clopot de sticlă. Adevărul nu are cum să fie negociat, poți să închizi porți, dar nu poți să închizi conștiințe.
Și îmi amintesc, marele nostru diplomat Titulescu spunea, parafrazându-l: „Românii pot accepta suferința, dar nu pot accepta nedreptatea.” În plus, azi suntem într-o sfântă sărbătoare, Buna Vestire. Vestea cea mai bună: Îl alegi pe Dumnezeu sau nu. Este praznicul care a dus mesajul păcii, iubirii și nădejdii. Iar Arhanghelul Gavril ne-a adus acest mesaj puternic: cele cu neputință la om sunt cu putință la Dumnezeu. Deci certitudinea este clară.
Robert Turcescu: Sistemul a pus tunurile pe Călin Georgescu din nou, ne scapă ceva, e ceva în derulare, ne așteptăm la ceva? De ce acest atac?
Călin Georgescu: Păi să ne bucurăm, înseamnă că am avut dreptate. Eminescu ne-a învățat pe toți ce înseamnă să îți menții demnitatea: „Zică toți ce vor să zică / treacă-n lume cine o trece / ca să nu îndrăgești nimica / tu rămâi la toate rece.” Este esențial să înțelegem că atitudinea dă altitudinea. Nimeni nu a înfruntat ce se întâmplă astăzi cu opoziția sau, cum spuneați, dușmanii, sistemul, generic vorbind. A trecut de la opoziție la anihilare, la distrugere, cam aici sunt ei, poziționarea lor, și în plus de atât, tot sistemul să fie împotriva unui singur om este o onoare.
Ce se întâmplă astăzi: sistemul a trecut de la o poziție la anihilare, la distrugere; tot sistemul împotriva unui singur om este o onoare.
Robert Turcescu: Ați vorbit de anihilare. Vă simțiți amenințat?
Călin Georgescu: O să mai vorbim în timpul emisiunii. Asta este realitatea. La ce se întâmplă, vi se pare că există justiție? Justiția este injustiție și toate lucrurile sunt făcute în așa fel încât să fie căzute de undeva de sus, fără să se întâmple nimic concludent. Adică nu există ceva faptic, nu sunt concludențe. Dar nici eu, la rândul meu, nu am ales calea netedă, ca să nu alunec. Însă, în tot cazul, eu înțeleg că sistemul vrea să mă vadă jos, dar știți ce nu știu ei? Că eu de acolo m-am ridicat. Și a doua este că da, e firesc să se întâmple lucrurile acestea. Vă spun foarte clar cum a fost situația: politicul se teme de mulțime. Știți de ce? Pentru că poate să îi dea înapoi ce i-a dat. Adică este o glorie de împrumut.
De 35 de ani, fix de 35 de ani, politicul s-a adresat poporului român cu o singură propoziție: să îi dăm ceva. Să îi dăm ceva acum ca să mențină lucrurile până la următoarea rundă de alegeri. Această mizerie fanariotă ar trebui să înceteze și, practic, democrația să fie obiectivă. Să fie democrație participativă. Și atunci eu am refuzat să îi dăm ceva și am înlocuit-o cu „treziți-vă”. Și am spus să fiți voi înșivă, să vă respectați singuri, să vă regăsiți demnitatea de a ști că Dumnezeu are nevoie de noi toți, fiindcă toți suntem fiii și fiicele Lui.
O țară dăinuie și se dezvoltă prin cei care îndrăznesc și se stinge prin cei lași. Și apoi mai este un aspect. Când Dumnezeu a decis să îl facă rege pe David, nu i-a dat coroana, i l-a dat pe Goliat. Și mulți vor să aibă succes, dar se tem de obstacolul sau de lupta cu Goliat. Aici e diferența. Aici este lupta. Nu mai este o luptă politică, este o luptă între bine și rău, și de pe data de 6 decembrie totul s-a dus la vale și nu are cum să se ridice până nu se va restabili ordinea morală și, bineînțeles, turul doi înapoi.
Pe data de 6 decembrie, evident că eu nu aveam de unde să știu că vor face așa ceva, dar știam că nu vor ceda și nu vor recunoaște faptul că poporul român a învins, s-a săturat să le dăm ceva și s-a trezit. Și atunci au anulat alegerile.
Robert Turcescu: Cum se poate întoarce roata?
Călin Georgescu: V-am spus. Azi e Buna Vestire. Alegerea, de fapt, în această zi asta a fost: Îl alegi pe Dumnezeu sau altceva. Eu, alături de poporul român, L-am ales pe Dumnezeu. Rămân alături de cel sărac, de cel obidit, de cel batjocorit în această țară.
Bugetul României
Robert Turcescu: Vă propun să plonjăm în concret și o să spun singurul cuvânt: bugetul.
Călin Georgescu: În clipa în care tu instant dai din banii poporului român unei alte țări care aproape că este un stat inventat...
Robert Turcescu: Vorbiți despre Ucraina?
Călin Georgescu: Da, despre Ucraina. Și finanțezi un război, de fapt este o luptă mizerabilă să vezi cât dai la educație și la sănătate, înseamnă că valorile morale sunt praf. Deci dacă tu la sănătate și educație te zbați, dar celorlalți le dai instant, fără să existe niciun fel de dezbatere, atunci înseamnă că totul este praf și pulbere din punct de vedere al valorilor morale ale clasei politice. De fapt, știți că nu îți trebuie armată ca să distrugi o țară. Cumperi clasa politică și s-a terminat.
Știți cam care este valoarea bugetului? În jur de 100 de miliarde. Știți cât au dat Ucrainei până acum? 70 de miliarde. În plus de atât, Înalta Curte va da în judecată Guvernul pentru că a anulat hotărâri judecătorești. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că tu nu doar destabilizezi, ci și decredibilizezi justiția total, făcând acest gest. Apoi vedeți că Uniunea Europeană trăiește pe avarie în momentul acesta. Eu vă spun sigur că acest buget, care oricum trebuia adoptat în decembrie, nu în martie, toate proiectele sunt compromise. Însă România va intra cu certitudine în incapacitate de plată. Este o consecință a faptului că oamenii nu se pricep. Este o putere ilegitimă și, chiar dacă ar fi fost, nu se pricep, se vede clar că nu se pricep. În plus de atât, Uniunea Europeană a făcut foarte multe greșeli. Criza energetică va mătura Uniunea Europeană, 100% va fi foamete de alimente și foamete de energie. Nu au de unde. Nu este capabilă să mai gestioneze situația, pentru că Europa astăzi este într-o stare foarte jalnică, este la pământ. Gândiți-vă că Merz a fost în China. S-a întors să le spună germanilor că nu sunt destul de eficienți.
Prin urmare, situația bugetului este o chestiune gravă: pe de o parte afectează justiția, la modul de decredibilizare, este foarte grav. În justiție sunt oameni foarte valoroși. În sistem sunt oameni foarte valoroși, deci nu poți să generalizezi. Și în politică sunt oameni buni, însă au aruncat această stigmatizare a politicului prin cea mai dură formă de distrugere a societății: deprofesionalizarea ei.
Deprofesionalizarea politicului
Robert Turcescu: Dacă ați ajunge la putere, ați avea o echipă de oameni?
Călin Georgescu: Eu nu am nevoie de oameni profesioniști, am nevoie de caractere. Eu nu am construit alianțe, ci repere morale. Asta am spus și la început: cataclismul moral care s-a întâmplat pe 6 decembrie. Prin urmare, în momentul în care oamenii profesiunilor sunt îndepărtați, deci cei care aduc binele societății, care lucrează pentru societate, și ei sunt înlocuiți cu politicieni pe toate canalele media, este foarte grav, pentru că asta înseamnă că oamenii profesiunilor sunt îndepărtați de la obiectivele lor, de la mersul societății. Și în plus, toate pozițiile cheie, de control, de comandă în țară sunt date tot politicienilor. Ori indicele de civilizație al unei țări este dat de indicele lui de profesionalizare.
Trebuie să se termine cu economia jafului și să se treacă la economia producției.
Robert Turcescu: Ați readuce cooperațiile în actualitate?
Călin Georgescu: Toate țările au făcut așa.
Naționalizarea resurselor
Robert Turcescu: Ați readuce cooperațiile în actualitate?
Călin Georgescu: Toate țările au făcut așa.
România nu poate să mai depindă de nimeni, altfel dispărem, și prin urmare ne stau în fața noastră misiuni istorice. Al doilea lucru: ce înseamnă să ai o economie suverană? Înseamnă că toate resursele țării, toate bogățiile mari ale țării, strategice, intră în proprietatea poporului român.
Robert Turcescu: Naționalizare?
Călin Georgescu: Administrate democratic, prin democrație participativă. Nu chemi poporul român o dată la 4 ani să îi dăm ceva, ci îl chemi zilnic. Totul intră în proprietatea poporului român.
Robert Turcescu: Prin naționalizare?
Călin Georgescu: Da, naționalizarea înseamnă să aduci toate resursele țării în proprietatea poporului român, să beneficieze de ele, nu străinul. Naționalizarea resurselor înseamnă să intre în proprietatea statului. Azi asistăm la destatalizare și, apropo și de situația militară, la demilitarizarea țării. Apoi economia trebuie să fie în slujba omului, nu împotriva lui. Ce înseamnă asta? Înseamnă să mă gospodăresc singur, dar nu pe datorii. Să pun pe primul loc munca, resursele și industria națională. Și trei, trebuie să mă întorc la rădăcinile strămoșilor, la esența culturii românești.