Un incident deosebit de grav a avut loc, joi seară, în județul Olt. Un copil în vârstă de 9 ani a fost scos în stop cardio-respirator dintr-o psicină. Din fericire, micuțul a răspuns manevrelor de resuscitare, însă a fost transportat în stare gravă la spital.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a anunțat că pompierii au fost solicitați să intervină, joi, în orașul Potcoava, pentru salvarea unui copil în vârstă de nouă ani, scos dintr-o piscină în stare de inconștiență.
Potrivit reprezentanților instituției, la fața locului s-a deplasat echipajul SMURD Scornicești și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt, dintre care unul cu medic.
”Minorul a fost găsit în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare de către persoanele aflate în zonă. Manevrele de resuscitare au fost continuate de personalul medical pentru aproximativ o oră, în urma acestora pacientul prezentând activitate cardiacă”, au afirmat pompierii.
Micuțul a fost transportat la UPU Slatina, în stare de inconștiență, ulterior fiind transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.