Actual· 1 min citire

Incendiu puternic provocat de o trotinetă electrică lăsată la încărcat peste noapte: o casă a fost grav avariată

27 mai 2026, 09:41
Trotinetă

Trotinetă

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea.Net

O trotinetă electrică lăsată la încărcat peste noapte a declanșat un incendiu puternic într-o locuință din orașul Curtici, județul Arad, în noaptea de marți spre miercuri.

O trotinetă electrică aflată la încărcat într-o anexă a unei case din Curtici a provocat un incendiu care s-a extins rapid la acoperișul locuinței.

La fața locului au intervenit pompierii militari din Arad, sprijiniți de pompierii voluntari din Curtici, însă acoperișul era deja în flăcări la sosirea acestora.

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei, flăcările propagându-se și la acoperișul locuinței, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat și stins în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul generat de un acumulator lăsat la încărcat”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Reprezentanții ISU au precizat, pentru Agerpres, că este vorba despre acumulatorul unei trotinete electrice lăsate la încărcat peste noapte, iar instalațiile electrice ale locuinței nu prezentau defecțiuni la prima verificare.

Pagubele sunt considerabile: anexa a fost distrusă complet, acoperișul casei a fost avariat pe o suprafață mare, iar interioare ale locuinței au fost afectate de flăcări și fum.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual