Un fost oficial din Republica Moldova, acuzat după moartea soției sale. Procurorii vorbesc despre control, intimidare și violență psihologică

Dumitru și Ludmila Vartic. Foto: Facebook
Un dosar care a provocat un val puternic de reacții în Republica Moldova capătă o nouă turnură după ce fostul vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești, Dumitru Vartic, a fost pus oficial sub acuzare pentru violență în familie în legătură cu moartea soției sale, Ludmila Vartic.
Femeia, în vârstă de 38 de ani, mamă a doi copii și educatoare de profesie, a fost găsită fără viață la începutul lunii martie, lângă un bloc din sectorul Râșcani al capitalei moldovenești. Ancheta procurorilor analizează acum atât moartea acesteia, cât și o tentativă anterioară de suicid petrecută în noiembrie 2025.
Procurorii susțin că femeia ar fi fost supusă unui control psihologic constant
Anchetatorii afirmă că investighează existența unui tipar repetat de presiune psihologică, intimidare și izolare exercitat asupra victimei. Potrivit procurorilor, aceste comportamente ar fi inclus inclusiv restricționarea accesului la bunuri și resurse comune, dar și forme de control realizate prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice, scrie Moldova1.
În documentele anchetei se vorbește despre „acțiuni și inacțiuni intenționate” prin care s-ar fi urmărit impunerea voinței asupra victimei și exercitarea unui control permanent.
Procurorii susțin că aceste presiuni ar fi contribuit decisiv la gestul extrem al femeii.
„Procuratura Generală anunță că persoana cercetată în cauza penală privind violența în familie soldată cu decesul Ludmilei Vartic a fost pusă sub învinuire la 22 mai 2026 de către procurorul de caz din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani”, precizează un comunicat de presă al Procuratura Generală a Republicii Moldova.
Ancheta continuă după exhumarea trupului femeii
Dosarul este în continuare în desfășurare, iar procurorii spun că așteaptă rezultatele unei expertize medico-legale suplimentare efectuate după exhumarea Ludmilei Vartic.
Anchetatorii încearcă să stabilească toate circumstanțele relevante legate de moartea femeii, iar după finalizarea analizelor medico-legale va fi efectuată și o expertiză psihologico-psihiatrică post-mortem.
Exhumarea a avut loc la solicitarea familiei victimei și a avocatelor care o reprezintă, în special la cererea mamei Ludmilei Vartic.
Pe 6 mai, șeful Inspectoratul General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că la noile expertize a participat inclusiv un specialist venit din România.
Cazul a provocat reacții puternice în spațiul public
Moartea Ludmilei Vartic a stârnit numeroase controverse și reacții în societatea moldovenească. Mai multe organizații pentru drepturile femeilor au cerut o investigație amplă, inclusiv verificări privind modul în care au intervenit instituțiile statului înainte de tragedie.
În paralel, pe rețelele sociale au circulat informații și acuzații potrivit cărora femeia ar fi fost agresată de soțul său.
Potrivit anchetatorilor, victima a lăsat un bilet de adio, iar la prima examinare medicul legist nu a identificat urme de violență pe corp.
Dumitru Vartic respinge acuzațiile
Dumitru Vartic a negat permanent acuzațiile privind exercitarea unor acte de violență asupra soției sale. Fostul oficial susține că tragedia ar fi fost precedată de probleme grave de sănătate și de episoade depresive prin care ar fi trecut femeia.
La scurt timp după izbucnirea scandalului public, acesta și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești.
Ulterior, el a fost exclus și din Partidul Acțiune și Solidaritate, partdul Maiei Sandu.
Citește și:
- 11:30 - Miruță nu exclude varianta unui guvern interimar până în toamnă: „Guvernul funcționează, ministerele funcționează”. Ce spune despre tehnocrați – VIDEO
- 11:30 - MApN pune tunurile pe noua lege a salarizării, după ce șeful Armatei a ajuns să aibă salariul mai mic decât cel al unui parlamentar
- 11:22 - Nicușor Dan, despre lupta cu dezinformarea: "Statul trebuie să comunice coerent şi strategic, uman şi nu propagandistic"
- 11:17 - Bărbat din Sibiu, transportat în stare gravă la spital după ce și-a dat foc intenționat. Are arsuri pe 80% din corp
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














