Hoțul misterios al unei viori de 300.000 euro și-a cerut scuze și a returnat obiectul de artă

Saturday, 02 November 2019, 23:10 Sursă: REALITATEA.NET

A fost o săptămână de chin pentru un muzician celebru din UK: și-a pierdut vioara veche de 300 de ani într-un tren și abia acum a recuperat-o.

Adaugă părerea ta

Obiectul de artă, în valoare de 290.000 euro, a fost "pierdut" de interpretul profesionist Stephen Morris într-un tren din Penge East, marți 22 octombrie.

Când a constatat pierderea, Morris a lansat un apel pe toate căile media pentru recuperarea sa în siguranță și a spus: „e devastator să pierd instrumentul la care cânt de 20 de ani", potrivit BBC News.

În urma incidentului de luna trecută, poliția britanică de la Transporturi a urmărit camerele video din zona gării și a observat că un alt bărbat a luat vioara în timp ce trenul se apropia de Bromley South, iar apoi s-a urcat într-un tren de legătură cu St Mary Cray.

Poliția a lansat o imagine CCTV a suspectului și la un moment dat au primit un mesaj în care un bărbat spunea că l-a recunoscut pe individ. S-a dovedit că era chiar el noul posesor al viorii.

"Hoțul misterios",cu nume de cod "Gene", un tânăr de peste 20 de ani, a fost de acord să se întâlnească cu proprietarul viorii într-o parcare de mașini.

I-a returnat vioara și și-a cerut scuze, iar poliția a considerat că nu e cazul să-l identifice și pună sub acuzare. "Vioara mea este acasă, în siguranță și neatinsă! Mulțumesc pentru suportul copleșitor", a scrs Morris.

Vioara de aproape 300 mii euro a fost realizată de artizanul David Tecchler în 1709.