General în rezervă, reactivat de servicii la CNAS: Cine e Cristian Celea - MIZA revenirii în sistem - Dezvăluiri ȘOC

Cristian Celea Foto: Agerpres
Dezvăluiri șoc legate de revenirea unui general în rezervă la Casa Națională de Sănătate. Cristian Celea, fost șef la spitalul SRI, a fost reactivat de servicii în acest an. Acesta s-a întors la CNAS, prin numirea în Consiliul de Administrație, în ianuarie 2023.
Fostul manager de spital SRI și președinte al Casei Naționale de Sănătate, Cristian Celea, s-a întors. Generalul în rezervă a fost numit, în luna ianuarie, în consiliul de administraţie al CNAS, prin semnătura premierului Nicolae Ciucă, relatează Realitatea PLUS.
Celea a fost șef al CNAS între 2003 și 2005, numimt fiind de Adrian Năstase. În momentul detașării la CNAS, avea experiență de 10 ani la SRI, unde a fost și comandant al Spitalului SRI Agrippa Ionescu. În martie 2006, Celea a fost trecut în rezervă de Traian Băsescu.
În prezent, Celea se poate lăuda cu o declarație de avere impresionantă. Anual îi intră în conturi o pensie de 45.000 de euro și deține numeroase proprietăți. Potrivit declarației de avere din 27 februarie 2023, publicată pe site-ul CNAS, generalul în rezervă are 23 de terenuri în 4 județe și municipiul București, care însumează peste 100.000 de metri pătrați, are două case de locuit în Argeș și 3 apartamente în Capitală. Celea deține și 4 autoturisme, dintre care două de epocă, un scuter, trei șalupe și o remorcă.
Fostul general SRI Cristian Celea, AVERE impresionantă
- peste 225.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro), venituri obținute doar din pensii, în 2022;
– 23 de terenuri în 4 județe și municipiul București, însumând 107.000 de metri pătrați;
– 2 case de locuit în Argeș și 3 apartamente, toate în Capitală; una din case e moștenită în 2022;
– 4 autoturisme, dintre care două de epocă (un NEKAF M38 Jeep și un Trabant break), un scuter Piaggio, trei șalupe și o remorcă;
– 30.000 de euro în bijuterii și obiecte de artă.
Sursa: Declarația de avere/CNAS
Între perioada în care a lucrat în SRI și prezent, numele lui Celea a mai apărut în câteva situații controversate. Potrivit Libertatea, el a fost conferențiar universitar doctor la Universitatea Carol Davila din București, dar și consilier personal al șefului CNAS. Numele său a apărut și la alegerile pentru Federația Română de Box în 2015 și a ajuns și în biroul Federației Române de Baschet. În plus, Celea ar fi participat și la competiții internaționale de box ca medic.
Totodată, generalul a fost și șef de al spitalului Muntenia Medical Center din Pitești. Potrivit presei locale, în timpul conducerii lui Celea, spitalul a avut pierderi de 14 milioane de lei.
Numele lui Celea a apărut și în contextul unor licitații îndoielnice, în anul 2012. El s-ar fi înțeles cu administratorul unei alte firme pentru câștigarea unei licitații pentru preluarea în concesiune a plajei sălbatice Sulina. În plus, potrivit Libertatea, din declarația de avere a lui Celea a dispărut un teren intravilan de peste 5.000 metri pătrați, și a apărut în declarația ginerelui acestuia, Șerban Dragosloveanu. Tânărul a fost numit, în decembrie 2022, manager interimar al unui spital public, fără concurs, potrivit celor de la Libertatea.
Citește și:
- 23:27 - Un copil de 10 ani a fost rănit în Masivul Ceahlău. Salvamontiștii au intervenit de urgență pentru a-l salva
- 22:19 - O familie întreagă a ajuns la spital după un accident grav în Botoșani. Mama și un copil de 14 ani au rămas încarcerați
- 21:50 - Statul român și-a arătat neputința la Galați. Robert Turcescu: „România nu își mai poate apăra cetățenii. Oamenii nu mai au încredere în politicieni”
- 21:29 - Anca Alexandrescu: „În timp ce noi ne certăm pe drona de la Galați, în laboratoarele de la Cotroceni se pregătește un guvern tehnocrat!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














