Actual· 3 min citire

Florin Cîțu: "Alocațiile vor fi dublate" - Parlamentarii sunt îndemnați să-și doneze veniturile pentru a avea bani la buget

Florin Citu promite dublarea alocatiilor

Florin Citu promite dublarea alocatiilor

Scris de Dan Istratie Publicat: 20 aug. 2020, 06:50

Florin Cîțu a promis că alocațiile vor fi dublate însă acest proces se va întâmpla în etape. El le-a mai recomandat parlamentarilor care se opun acestui proiect să își doneze din venituri pentru a crește sursele bugetului de stat.

„Alocațiile vor fi dublate, asta e promisiunea pe care o fac, dar în etape. Foarte multe dintre aceste cheltuieli sociale se fac în etape. În același timp, le spun parlamentarilor care tot votează astfel de legi în România anului 2020 într-o criză economică globală să găsească o altă țară în Uniunea Europeană sau în lume care face astfel de eforturi în această perioadă, să crească alocații, să crească pensii, să aloce suplimentar pentru sporuri. În Germania, statul întârzie plățile către foarte multe companii care au furnizat echipamente sanitare în perioada de criză din cauza acestor costuri mari și probleme la buget. Poate că ar trebui ca dintre parlamentari să mai doneze din venituri să putem să avem la buget mai mulți bani să dublăm alocațiile. Eventual, cei care au votat să facă acest efort. Atunci, ar fi un demers credibil, dar să votezi o lege fără să dai o sursă de finanțare, asta este populism. Arată ce au făcut din primul moment socialiștii de la PSD. Din primul moment în care au intrat în Opoziție, nu au făcut decât să aprobe pe bandă rulantă legi care ar fi aruncat în aer bugetul României, în 2020, într-o situație de criză. Nu mai spun de faptul că au vrut să voteze împotriva prelungirii stării de urgență, în frunte cu președintele interimar, etern interimar se pare, ceea ce a fost un gest criminal din partea lor”, a afirmat Cîțu, prezent la o televiziune de știri.

El a mai adăugat că legea care dublează alocațiile în 2020 este neconstituțională, deoarece a fost votată în Parlament fără să existe prevăzută o sursă de finanțare.

„Nu e vorba că nu sunt bani (pentru alocații, n.r.), dar ar trebui să vorbim despre această lege care a dublat alocațiile în 2020, că este o lege neconstituțională, deși nu a atacat-o nimeni la Curtea Constituțională, pentru că a trecut prin Parlament fără să aibă sursă de finanțare. Această lege a fost votată prin Parlament, ca și Legea pensiilor, fără să aibă sursă de finanțare. Totuși, chiar în situația în care ne aflăm astăzi, când trecem printr-o criză economică globală, în situația în care economia a fost închisă două luni pentru a-i ține pe români sănătoși, în care veniturile la buget au scăzut, am găsit resurse de a crește alocațiile cu 20%. În același timp, tot în acest an, au fost alocate resurse suplimentare pentru părinții care stau acasă cu copiii și am prelungit această măsură și pe perioada vacanței. Dar pentru acest an, eu zic că efortul de 600 de milioane de lei pentru creșterea alocațiilor cu 20%, sunt bani care nu au fost niciodată în buget, pentru că legea a fost aprobată fără sursă de finanțare”, a subliniat oficialul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News