Actual· 3 min citire

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea, atac devastator la adresa lui Siegfried Mureșan: „Este principalul slugarnic al Ursulei von der Leyen, un vătaf!”

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 26 iun. 2026, 21:33

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a lansat o replică extrem de dură la adresa lui Siegfried Mureșan, propunerea blocului de dreapta pentru funcția de prim-ministru. În contextul blocajului politic de la Palatul Cotroceni și al posibilei desemnări a liberalului, Piperea l-a desființat pe acesta, acuzându-l de elitism, incompetență economică și „slugărnicie totală” față de conducerea de la Bruxelles.

Reprezentantul AUR a subliniat că Mureșan nu are nicio legitimitate să conducă Guvernul României, fiind privit doar ca un simplu executant al ordinelor venite de la nivel european.

„Mureșan știe pe naiba care sunt problemele României”

Gheorghe Piperea a criticat în termeni duri atitudinea de superioritate a vicepreședintelui PPE, dar și viziunea economică a acestuia, axată pe programe europene care, în opinia AUR, fac mai mult rău țării:

„Tonul este exact același ton elitist — bine, cred că în ultima vreme este mai degrabă etilist — pe care l-am văzut la domnul Siegfried Mureșan de când este acolo. Să știți că atunci când se mai întâlnește cu noi, din când în când, ne privește așa, de sus, ca fiind o persoană foarte importantă.

El este implicat destul de frecvent în chestiuni de genul acesta, cu bugetul, și de aceea zic că se crede un mare priceput. El pretinde că știe care sunt problemele României. Știe pe naiba care sunt problemele României, pentru că problemele țării nu sunt, nici pe departe, PNRR, SAFE și așa mai departe. Din punctul meu de vedere, n-ar fi trebuit în o sută de ani să avem nici PNRR, nici SAFE, pentru că numai belele ne aduc.”

În privința cheltuielilor militare, europarlamentarul a explicat că România ar fi trebuit să apeleze la alte mecanisme financiare:

„Mai degrabă, dacă trebuia neapărat să ne înarmăm, luam împrumuturi de pe piața de capital sau făceam aceste cheltuieli direct — că oricum le-am făcut: 28 de miliarde de euro am dat pe armament în ultimii patru ani, de când este războiul în Ucraina.

„A coborât pe treapta cea mai de jos a slugărniciei”

Cea mai gravă acuzație adusă de Piperea vizează comportamentul lui Siegfried Mureșan la Bruxelles, în momentele în care opoziția suveranistă a încercat să taxeze derapajele Comisiei Europene:

„Acest domn, Siegfried Mureșan, nu uitați, este cel care, fără să i-o ceară nimeni, a coborât pe treapta cea mai de jos a slugărniciei față de Ursula von der Leyen. Asta s-a întâmplat când eu, un simplu europarlamentar de la AUR — care, în opinia lui, n-ar fi trebuit să scoată capul ca să nu facă țara de rușine, că de aceea ne-am dus noi acolo, ca să stăm la cutie și să facem pe mobilierul — am inițiat o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen.”

„Dacă va fi desemnat duminică, nimeni nu-l va crede altceva decât un vătaf”

În final, Gheorghe Piperea a avertizat că o eventuală numire a lui Mureșan de către președintele Nicușor Dan nu va aduce stabilitate, ci va adânci neîncrederea românilor în instituții:

„Acest domn n-are nici cea mai mică îndreptățire să vorbească de pe poziția unui lider legitim care să vină să ne conducă, mai ales pentru că este principala slugă a Ursulei von der Leyen.

El vine cu această ștampilă pe frunte și, indiferent ce ar face, chiar dacă trece de Parlament — în cazul în care va fi desemnat de Nicușor duminică dimineață —, nimeni, dar absolut nimeni, nu-l va considera vreodată altceva decât un vătaf al Ursulei von der Leyen.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual