Juriul a evaluat animalele după mărime, dar şi aspect, lungimea coarnelor şi volumul de lapte produs.
18 bovine norocoase au fost declarate câştigătoare în diferite categorii. Juriul a desemnat cea mai arătoasă vacă, dar şi cea mai sănătoasă din peste 630 de animale înscrise în concursul de frumuseţe din Rohtak, statul Haryana.
De asemenea, animalele au fost notate pentru personalitate, acestea etalându-şi talentul în faţa spectatorilor. Unele bovine şi-au arătat cel mai elegant mers, în vreme ce altele s-au aruncat la pământ, fiind sătule de concurs.
Câştigătoarele, care au fost alese din trei rase diferite, au primit diferite premii.
"Mi-am adus cea mai bună vacă la acest concurs şi ea a luat premiul cel mare. Mi-am dorit ca vaca mea să câştige şi ea m-a făcut mândru",a spus Randhir Singh, un fermier din satul Swarka, în timp ce se îndrepta spre bovina sa câştigătoare, potrivit News.ro.