Comisarul român al Transporturilor din UE, critici dure pentru Portul Constanța: „A rămas de tot în urmă”

Cel mai mare port de la Marea Neagră nu e digitalizat. Foto/Profimedia
Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, critică faptul că Portul Constanța este singurul, între cele mai mari 10 din Europa, care nu este digitalizat.
Reprezentanta executivului UE a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români la Strasbourg, că bombardarea porturilor ucrainene de la Dunăre de către Rusia a schimbat situația, în sensul că încărcarea cerealelor se face direct în vapoare, fără a mai fi utilizate infrastructuri portuare, precum facilitățile de depozitare.
"Asta pune o presiune pe un alt tip de operațiuni portuare. Săptămâna trecută, informația pe care o aveam pe masă ca fiind urgentă era sufocarea portului Constanța cu un număr de aproape 700 de barje care trebuie descărcate în vapoare. Deci presiunea crește pe infrastructura românească. Constanța trebuie să facă investiții suplimentare. Și nu pentru Ucraina, ci pentru că este singurul, de exemplu, care nu e digitalizat din primele zece porturi europene", a declarat Vălean marți, în cadrul întâlnirii cu jurnaliști români.
Practic, a afirmat ea, portul Constanța e destul de "rămas în urmă" în ceea ce privește modernizarea operațiunilor.
"Și nu e pentru Ucraina, ci este pentru viitor. Tot ceea ce înseamnă conectivitatea pe coridorul de mijloc, est-vest, ar trebui sau ar putea să treacă prin Constanța; trebuie să înțeleagă că este o oportunitate pe care ar trebui să o folosească, altfel competiția vine imediat. Avem Varna și Burgas care își doresc foarte mult să preia din traficul care în momentul de față este pe Constanța", a spus Adina Vălean.
"În momentul de față majoritatea volumelor merg pe Constanța. Dar dacă nu ne place acest lucru sau dacă nu folosim oportunitatea, trebuie să fim conștienți de faptul că la Marea Neagră, pentru Coridorul de Mijloc est-vest, care unește Asia cu Europa, oferta poate veni și de la alte porturi care în mod natural doresc să ne facă competiție", a explicat ea.
Adina Vălean a mai afirmat că România este hub "într-o măsură maximă" în ceea ce privește transportul cerealelor ucrainene, dar nu pentru că s-a oferit ea sau pentru că așa dorește Kievul. "Aici au fost aduși de piață. Eu de fapt am văzut acest lucru venind de la bun început, când foarte multe țări europene de frontieră doreau să-și dezvolte oferta pentru export-import pentru Ucraina. Dar în mod tradițional toate aceste rute de transport au fost către sud și au fost absolut convinsă de la început că asta se va întâmpla. Toată presiunea va fi în sud, pe România, pe Dunăre, și pe Constanța, a se citi Marea Neagră", a spus Vălean.
Ea a menționat că există, de exemplu, o ofertă din partea Greciei pentru a prelua aceste transporturi de cereale, dar "nu există suficiente conexiuni pentru a le trimite spre Grecia, între România-Bulgaria, Bulgaria-Grecia".
"Realitatea pieței - întotdeauna câștigă oferta cea mai bună financiar și până în momentul de față a fost pe porturile ucrainene, acum este pe canalul Sulina. Cu întărirea conexiunii feroviare către Constanța, probabil va fi cea mai bună (...)", a opinat ea.
Comisarul european pentru transporturi a vorbit și despre proiectele de conectivitate cu Republica Moldova, precizând că executivul UE a alocat aproape 10 milioane de euro pentru punctul de trecere Albița-Leușeni.
"Noi am dat 9.800.000 euro pentru a construi și a moderniza infrastructura de acces rutier la și dinspre punctele de control la frontieră, inclusiv viitorul nou pod peste Prut, operațiuni vamale de o parte și de alta. Deci, când privim un punct de trecere sau de conectivitate, e vorba de podul respectiv, de drumurile de acces, de infrastructura vamală ș.a.m.d. Toate astea sunt, cum să spun, ca la lego. Sunt mai multe elemente la fiecare proiect și toate astea au un tip de finanțare", a explicat Adina Vălean.
"Sunt lucruri pe care România le face pe cont propriu sau din alte surse de finanțare. Totuși, noi venim cu finanțare în completarea întregului proiect", a subliniat ea, precizând că săptămâna viitoare va avea o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean pentru a semna o serie de acorduri de finanțare pentru infrastructură.
În plus, a explicat Vălean, Comisia Europeană vrea să finanțeze o conexiune cu Ucraina și Republica Moldova, Reni-Giurgiulești-Galați.
"Și acolo, de exemplu, este tot așa, un proiect construit ca un lego, în sensul în care sunt câțiva kilometri de drum pe care o să-i finanțăm să fie refăcuți. Dacă acolo procedurile se simplifică, pentru că acolo sunt trei puncte de trecere, în câțiva kilometri sunt numai trei controale, asta, cum să zic, face din acel coridor un coridor viabil, cu costuri accesibile pentru toată lumea și care poate fi folosit pentru a duce mărfurile până la Galați și de acolo pe calea ferată către Constanța. De asemenea, pot să vă afirm că, după toate evaluările noastre, transportul pe calea ferată către Constanța este cel mai ieftin", a încheiat Adina Vălean.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























