Ce se întâmplă, de fapt, dacă iei o aspirină în fiecare zi. Mai faci acest lucru?

Ce se întâmplă, de fapt, dacă iei o aspirină în fiecare zi. Mai faci acest lucru?
Beneficiile aduse de administrarea zilnică a aspirinei pentru prevenirea AVC şi crizei cardiace în cazul persoanelor care au o stare bună de sănătate sunt ''contrabalansate de o augmentare a riscului hemoragic'', iar medicii ar trebui să recomande acest medicament în funcţie de alte riscuri ale pacienţilor, conform concluziilor unei meta-analize realizate în Marea Britanie.
O mică doză zilnică de aspirină este, adesea, prescrisă de medicii din Statele Unite persoanele cu vârste de 50 şi 60 de ani pentru prevenirea crizelor cardiace şi a accidentelor vasculare cerebrale (AVC), chiar şi în cazul în care acestea nu au un risc ridicat. În Europa, cardiologii fac acest lucru numai după apariţia unei probleme la nivelul inimii.
Aspirina fluidizează sângele şi previne formarea cheagurilor în artere. Însă, un sânge prea fluid poate conduce la hemoragii.
Prin urmare, apare dilema: în cazul căror tipuri de pacienţi beneficiul reducerii riscului cardiovascular depăşeşte riscul de hemoragie?
Pentru persoanele care au suferit un AVC sau un infarct, balanţa înclină în mod evident în favoarea aspirinei, potrivit multor studii. Astfel de pacienţi au un risc ridicat de a suferi un al doilea accident, iar aspirina ajută la prevenirea acestuia.
O analiză, publicată în Journal of the American Medical Association (JAMA) oferă o imagine mai largă pentru pacienţii care nu au avut încă probleme cardiovasculare.
Însă, nu tranşează cu adevărat controversa: pe de o parte, aspirina reduce riscul de criză cardiacă şi AVC în cazul persoanelor fără antecedente; pe de altă parte, creşte riscul de hemoragie gravă, în special la nivelul intestinelor, în proporţii modeste şi echivalente.
De asemenea, aspirina nu are niciun impact asupra mortalităţii.
''Pentru persoanele cu o stare bună de sănătate, beneficiile reduse ale aspirinei pentru prevenirea AVC şi crizei cardiace sunt contrabalansate de o augmentare a riscului hemoragic'', conform unei declaraţii făcută de Jane Armitage de la Universitatea Oxford după publicarea studiului.
Concluzia: medicii ar trebui să recomande aspirina de la caz la caz, în funcţie de alte riscuri ale pacienţilor, subliniază cardiologul Michael Gaziano într-un comentariu. De exemplu, stoparea fumatului sau scăderea nivelului de colesterol reprezintă alte modalităţi prin care se poate încerca reducerea riscului cardiovascular.
Citește și:
- 11:00 - Două minivacanțe la început de vară: câte zile libere vor avea salariații de 1 mai și Rusalii
- 10:44 - Șase oameni au ajuns la spital, după ce motorul avionului a luat foc. Piloții au oprit aeronava în timpul decolării
- 10:38 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul crește taxele, dar nu reduce cheltuielile. Deficitul real ajunge la 7,9% din PIB”
- 10:30 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului: De ce nu vor iranienii să se așeze la masa negocierilor. Încep să se vadă rupturi în interiorul regimului de la Teheran
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














