Actual· 1 min citire

Carambol cu patru mașini în Slobozia. Patru persoane au fost rănite

Carambol cu patru mașini în Slobozia. FOTO: News.ro

Carambol cu patru mașini în Slobozia. FOTO: News.ro

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 oct. 2025, 13:21

Un accident rutier grav a avut loc, duminică, în municipiul Slobozia. Patru persoane au fost rănite, după ce patru autovehicule în care se aflau șapte oameni s-au ciocnit violent.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:10, la ieșirea din municipiul Slobozia, în zona Combinat.

„La locul evenimentului au fost găsite patru victime, conștiente și cooperante, însă două încarcerate. Acestea au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor și predate echipajelor medicale. Toate cele patru persoane au fost evaluate și monitorizate, ulterior fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații suplimentare”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița.

La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la fața locului fiind trimise de asemenea și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News