Un bărbat în vârstă de 28 de ani a murit sâmbătă după-amiază, după ce ar fi căzut de la înălțime în zona unui bloc de pe Calea București din municipiul Brașov, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.
„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconștiență, după ce s-ar fi precipitat de la înălțime, incident petrecut în zona unui bloc situat pe Calea București, din municipiul Brașov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov și ai Serviciului Criminalistic, dar și personal medical de specialitate, care, în pofida manevrelor întreprinse, a declarat decesul”, a transmis IPJ Brașov.
Victima a fost identificată ca fiind un bărbat din Brașov, iar trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii au deschis o anchetă, sub coordonarea procurorului, pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.