Actual· 2 min citire

Avionul dispărut în Oceanul Indian: descoperirea care ar putea rezolva misterul

Avionul dispărut în Oceanul Indian: descoperirea care ar putea rezolva misterul

Avionul dispărut în Oceanul Indian: descoperirea care ar putea rezolva misterul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 mar. 2016, 00:05

O nouă descoperire ar putea rezolva misterul avionul Boeing 777 dispărut în Oceanul Indian în urmă cu doi ani.

Un arheolog din Africa de Sud a găsit pe plajă o bucată de motor despre care crede că aparține avionului Malaysia Airlines 370, dispărut cu doi ani în urmă în Oceanul Indian.

Autoritățile din Malaezia au timis o echipă de experți pentru a verifica dacă obiectul are legătură cu Boeingul 777 dispărut inexplicabil în 2014. Cel care a făcut descoperirea spune că pe motor există și un element important de identificare, logo-ul producătorului, transmite FoxNews.com.

Arheologul Neels Kruger se plimba pe coasta sud-estică a Africii de Sud luni după-masă, lângă Mossel Bay când a observat un obiect ciudat în apă.

"Fiind arheolog, caut întotdeauna lucruri în drumul meu, mă uit atent în jur", a spus sud-africanul de 35 ani.

La 8 martie 2014, 239 de pasageri și membri ai echipajului se aflau la bordul avionului Boeing 777, ce efectua zborul MH370 pe ruta Kuala Lumpur — Beijing.

După doi ani, dispariția avionului rămâne unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației civile internaționale, mai ales întrucât tentativele de localizare a epavei avionului au eșuat.

Autoritățile australiene, care coordonează operațiunea de căutare a epavei avionului pe o suprafață de 120.000 kilometri pătrați în sudul Oceanului Indian, au anunțat că operațiunea se va încheia până în luna iulie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual