Prin votul exprimat, PNL, USR și UDMR împotrivă, iar PSD în mod convenabil abținându-se, partidele aflate la putere demonstrează, încă o dată, că nu au niciun interes real pentru susținerea performanței academice și pentru încurajarea învățământului superior de calitate.
Amendamentul AUR viza corectarea unei situații profund inechitabile: stabilirea indemnizației pentru titlul științific de doctor la nivelul de 500 de lei nu reflectă în niciun fel valoarea academică și profesională a acestui titlu.
Doctoratul reprezintă cea mai înaltă calificare academică, obținută în urma unui proces riguros de cercetare și evaluare, iar recunoașterea sa în sistemul de salarizare trebuie să fie proporțională cu nivelul de expertiză și contribuția pe care acești profesioniști o aduc în instituțiile publice. În contextul în care indemnizația fusese deja plafonată la 950 de lei în urma unor măsuri anterioare, reducerea acesteia la 500 de lei reprezintă o diminuare drastică și o nouă lovitură pentru cei care au obținut acest titlu prin muncă reală, nu prin artificii sau impostură.
Mai mult, amendamentul AUR avea o sursă de finanțare clar identificată: cei 75.000 mii lei se asigură din majorarea cu 1.000.000 mii lei a vărsamintelor din veniturile nete ale Băncii Naționale a României.
Cu toate acestea, coaliția a ales să ignore soluția propusă de AUR și să perpetueze o politică de descurajare a excelenței academice. Prin această decizie, guvernarea transmite un mesaj periculos: performanța nu este valorizată, iar cei care investesc ani de muncă în educație și cercetare sunt tratați cu indiferență.
AUR va continua să susțină amendamentul și în plenul reunit al Parlamentului, deoarece educația și excelența trebuie încurajate. Sperăm ca reprezentanții puterii să își reconsidere votul din comisiile de buget și să voteze îndreptarea unei situații anormale.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la
https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026