Anunț îngrijorător de la BNR: datoria externă a României a crescut cu peste 3 miliarde de euro în 3 luni

Banca Națională a României
Datoria externă a României a crescu cu peste 3 miliarde de euro în primele trei luni din 2026, anunță Banca Națională a României.
Vești proaste de la specialiști. Datoria externă a țării noastre a crescut cu peste 3 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, ajungând, astfel, la peste 230 de miliarde de euro.
Potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR), datoria externă pe termen lung a însumat 183 de miliarde de euro până la 31 martie 2026, reprezentând 79% din totalul datoriei externe. Aceasta a crescut, practic, cu 1,4% faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii decembrie a anului trecut.
"În perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a crescut cu 3 062 milioane euro, până la 231 525 milioane euro. În structură:
datoria externă pe termen lung a însumat 182 847 milioane euro la 31 martie 2026 (79,0 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,4 la sută față de 31 decembrie 2025;
datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2026 nivelul de 48 678 milioane euro (21,0 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,1 la sută față de 31 decembrie 2025", a trans BNR.
Potrivit instituției, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,8% în perioada ianuarie-martie 2026, comparativ cu 18,4% în anul 2025. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 martie 2026 a fost de 6,4 luni, comparativ cu 6,0 luni la 31 decembrie 2025.
Totodată, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2026 a fost de 108,1%, comparativ cu 104,4 la sută la 31 decembrie 2025.
Citește și:
- 14:01 - Explozie la o unitate militară din Botoșani. Mai multe persoane au fost grav rănite. Un om este inconștient
- 13:42 - De ce poți avea colesterol mare chiar dacă ai o alimentație sănătoasă. Ce alte cauze există
- 13:35 - Dominic Fritz, după negocierile cu președintele Nicușor Dan: ”Dacă PSD găsește o majoritate, USR intră în opoziție”
- 13:31 - Femeia găsită spânzurată într-un parc din Craiova a murit la spital, după două zile de agonie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














