Deși este declarat incompatibil cu funcția, ÎCCJ „îl iartă” o perioadă pe Dominic Fritz

Fritz scapă, pe moment, de judecarea sa de către ÎCCJ. Foto/Arhivă
Apropierea de Ilie Bolojan pare să fie de bun augusr pentru primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție amână judecarea dosarului liderului USR, deși ANI și Curtea de Apel au tranșat deja speța.
Bătălia juridică dintre primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și Agenția Națională de Integritate (ANI) a ajuns într-o fază critică. Deși Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia inspectorilor de integritate, edilul-șef a atacat hotărârea. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat recent judecarea cauzei, stabilind un nou termen pentru data de 5 iunie 2026.
De la instanța locală, la instanța supremă: Parcursul unui dosar complicat
Conflictul juridic a început după ce ANI a emis un raport de evaluare prin care a stabilit că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ. Edilul a contestat imediat documentul în instanță, solicitând anularea lui.
Procesul a fost deschis în august 2023 la Curtea de Apel Timișoara, însă a parcurs un drum procedural sinuos. Judecata a fost la un moment dat suspendată, după ce dosarul a fost trimis la Înalta Curte pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
După ce magistrații de la București s-au pronunțat pe aspectele procedurale în noiembrie 2025, dosarul s-a întors la Timișoara. Pe 10 februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a dat o decizie favorabilă ANI, respingând acțiunea primarului și menținând raportul de integritate. Hotărârea a fost definitivă la nivelul instanței de fond, motiv pentru care Dominic Fritz a uzat de ultima cale de atac: recursul la Înalta Curte.
Miza acuzațiilor: Banii din campanie și un proiect imobiliar
Problemele administrative ale primarului Timișoarei își au originea în anul 2020, la scurt timp după ce acesta a câștigat primul mandat local. Potrivit inspectorilor ANI, conflictul de interese a apărut din cauza unei suprapuneri între o datorie din campania electorală și semnarea unui act oficial.
În declarația de avere depusă în noiembrie 2020, Dominic Fritz a menționat că a împrumutat sume de bani de la trei persoane fizice pentru a-și finanța campania:
50.000 de lei de la Viorel Buga
25.000 de lei de la Răzvan Negrișanu
17.000 de lei de la Ruben Lațcău
Toate aceste sume urmau să fie restituite până la finalul anului 2021. Problema identificată de ANI îl vizează direct pe Răzvan Negrișanu, coleg de partid cu primarul și arhitect de profesie.
Semnătura care a declanșat ancheta ANI
Conform raportului de evaluare, firma condusă de Răzvan Negrișanu (SC RD Sign SRL) realizase documentația tehnică pentru un amplu proiect imobiliar cu funcțiuni mixte (locuințe colective și spații comerciale), denumit „Park Plaza”. Negrișanu era specialistul cu drept de semnătură pe acest Plan Urbanistic Zonal (PUZ).
În aceeași lună în care își declara datoria de 25.000 de lei către arhitect, primarul Dominic Fritz a semnat referatul de aprobare pentru modificarea PUZ-ului respectiv. Ulterior, pe 27 noiembrie 2020, edilul a convocat Consiliul Local Timișoara, proiectul fiind adoptat prin Hotărârea nr. 460/2020.
Inspectorii ANI au considerat că semnarea unui act administrativ care aducea beneficii directe unui creditor din campania electorală încalcă normele privind regimul juridic al conflictelor de interese. Verdictul final privind acest dosar de răsunet rămâne acum pe masa judecătorilor de la Înalta Curte.
Citește și:
- 15:44 - Tragedie într-un parc din Craiova: O pensionară a fost găsită spânzurată de un copac. Medicii luptă să o salveze VIDEO
- 15:29 - Ursoaică alături de pui, „la pas” prin centrul Predealului
- 14:52 - Ilie Bolojan pune sub semnul întrebării proiectul SMR de la Doicești și tensionează relația strategică România–SUA
- 14:25 - Cutremur de 3,5 grade în zona Vrancea, sâmbătă dimineață. Anunțul oficial al INFP
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














