Actual· 2 min citire

Antrenor de box, reținut pentru că și-a agresal sexual eleva timp de peste doi ani

19 mai 2026, 14:06
Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea.Net

Un antrenor sportiv în vârstă de 49 de ani a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a abuzat sexual și a bătut în mod repetat o minoră, profitând de poziția sa de autoritate. Pentru a-și asigura probele, anchetatorii au descins astăzi, 19 mai 2026, cu percheziții la domiciliul bărbatului.

Abuzuri sistematice în sala de antrenament

Ancheta a demarat de urgență pe 17 mai, în urma unui apel la 112 care sesiza calvarul prin care trecea o fată în vârstă de 17 ani. Investigațiile preluați de Serviciul Agresiuni Sexuale au scos la lumină detalii revoltătoare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2023 - aprilie 2026, suspectul a profitat de vârsta fragedă a victimei, de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, dar și de statutul său de persoană de încredere. Acesta ar fi constrâns-o pe minoră să întrețină raporturi sexuale de mai multe ori, abuzurile având loc chiar în incinta unei săli de antrenament din Sectorul 5, dar și la alte adrese. Pe lângă agresiunile sexuale, bărbatul o batea sistematic pe fată, lovind-o peste întreg corpul.

A refuzat montarea brățării electronice de supraveghere

Imediat după sesizare, polițiștii au emis pe numele agresorului un ordin de protecție provizoriu. Actul îl obliga pe antrenor să accepte montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere (brățară de monitorizare), însă bărbatul a refuzat categoric punerea în executare a măsurii. Acest refuz i-a adus instantaneu reținerea pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție.

În cursul zilei de astăzi, în urma percheziției domiciliare, suspectul a fost ridicat și dus din nou la audieri.

Cercetările în acest caz sunt extrem de complexe și se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Bărbatul este cercetat penal pentru trei infracțiuni grave, toate în formă continuată:

  • viol săvârșit asupra unui minor,

  • agresiune sexuală asupra unui minor,

  • lovire sau alte violențe.

La acestea se adaugă și acuzația privind încălcarea măsurilor de siguranță impuse prin ordinul de protecție. Procurorii urmează să decidă ce măsuri preventive preventive vor solicita instanței în cazul agresorului.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual