Mărturii din infern: prin ce-au trecut oamenii desfigurați de Primul Război Mondial?

Chirurgia estetică a început după Primul Război Mondial. Atunci, mulți soldați au sfârșit desfigurați. Drept urmare, s-au izolat de societate. Dar unii medici au îndrăznit să facă ceva mai mult pentru ei.

Ca să-și ascundă fețele distruse de război, mulți veterani primeau măști sau proteze faciale. Pe atunci, astfel de proteze erau făcute din cupru sau alte tipuri de metale, nu din silicon cum se întâmplă în prezent.

Nasul, buza, obrazul, maxilarul sau ochiul erau înlocuite cu o mască parțială. Soluția era pe termen scurt, urâtă și deloc practică. Dar a existat un medic care a încercat să schimbe cumva lumea. Și a reușit. E vorba de Harold Gillies.

Medicul care a trecut de la proteze la operații estetice

Scopul medicului a fost încă de la început să reconstruiască estetic fața.

Gillies s-a documentat despre circulația sanguină și nervii feței umane, ceea ce la vremea aceea era ceva de necrezut. Printre alte locuri, el s-a inspirat din India, unde nasurile erau deseori tăiate ca o formă de pedeapsă.

Din India a împrumut ideea pentru prima operație de reconstrucție nazală: o tehnică în care se folosește o bucată de cartilaj din cutia toracică care se poziționa sub pielea de pe frunte. După ce rana se vindeca, cartilajul era tăiat și pliat în jos ca să pară ca un nas nou. La început, bucata de piele era încă atașată de frunte ca să menține circulația, până când noul nas devenea o parte din față.

Gillies și colegii lui au operat peste cinci mii de pacienți, de mai bine de 11 mii de ori. Mai multe despre perioada tulbure de atunci poți afla din clipul de mai jos.