Jean-Claude Juncker vine la București și se întâlnește cu... Dragnea

 
Juncker, șeful CE
Juncker, șeful CE

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, vine săptămâna aceasta la București și se va întâlni, între alții, cu Liviu Dragnea, cel care a dat recent în judecată Comisia Europeană, la Curtea Europeană de Justiție, în legătură cu ancheta privind Tel Drum.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, vine joi, 10 ianuarie, la București pentru a marca începutul Președinției României la Consiliului UE. 

Jean-Claude Juncker va fi însoțit de Colegiul comisarilor, iar programul oficial prevede pentru vineri, 11 ianuarie, inclusiv o întâlnire cu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților. Informația a fost oferită de eurodeputatul român Monica Macovei.

Dragnea tocmai a dat în judecată Comisia Europeană, în legătură cu ancheta OLAF în cazul dosarului Tel Drum. Șeful PSD vrea astfel să ajungă, pe o cale colaterală, la anularea raportului OLAF care constată fraudă cu fonduri europene în dosarul Tel Drum, raport care a dus la inculparea sa de către DNA.

Ponta îl desființează pe Dragnea: Noul Hugo Chavez al României. Va candida la președinție

"Dragnea a mai otrăvit o dată România.

Președintele Comisiei Europene va fi pe 10 și 11 ianuarie în București pentru a marca începutul Președinției României la Consiliului UE. Jean-Claude Juncker va fi însoțit de Colegiul comisarilor, iar programul oficial prevede pentru vineri, 11 ianuarie, inclusiv o întâlnire cu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, condamnat definitiv pentru corupție și inculpat în alte dosare.

Ca și cum nu era de ajuns istoricul lui penal, Dragnea tocmai a dat în judecată Comisia Europeană, în încercarea disperată de a scăpa de dosare pe orice cale, indiferent de cât de jos trage România și cât de mare este neîncrederea în care afundă țara", a scris Monica Macovei pe Facebook.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?