ÎCCJ cere aprobare din Madagascar ca să-l judece pe Mazăre

 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) vrea ca Ministerul Justiției să trimită cere oficială de consimtământ în Madagascar pentru judecarea lui Radu Mazăre. Instanța a menţinut termenul stabilit în dosar pentru data de 18 septembrie 2019, la ora 9:00.

ÎCCJ a decis sesizarea Ministerului Justiției pentru ca reprezentanții instituției conduse de Ana Birchall să ceară consimțământul autorităților din Madagascar pentru judecarea lui Radu Mazăre în dosarul privind locuințele sociale din campusul "Henri Coandă".

Potrivit minutei instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție sesizează Ministerul Justiţiei al României în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea lui Radu Ştefan Mazăre pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, în apelul dosarului privind locuințele sociale din campusul "Henri Coandă", cauză în care fostul edil și fratele său au fost achitați în primă instanță.

 Decizia instanței supreme este definitivă.

Instanța a menţinut termenul stabilit în dosar pentru data de 18 septembrie 2019, la ora 9:00.

La termenul din 10 iunie al dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis și o cerere a avocaților lui Radu Mazăre, care spun că acesta nu ar mai putea fi judecat sau cercetat şi în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat şi au transmis o adresă la Ministerul Justiţiei în care solicită lămuriri.

În iunie 2018, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită şi să-i dea fostului primar de la Constanţa o amendă de 5.000 de lei. Şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, şi în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei.

Instanţa supremă a dispus achitarea şi în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost definitivă și a fost atacată de procurori ulterior.

Achitările au venit în condițiile în care procurorul a cerut condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare pentru Radu Mazăre, şi tot atât pentru fratele acestuia, Alexandru, iar pentru Avraham Morgenstern, DNA a propus cinci ani.

În acest dosar, Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" - pentru ca să-l ajute pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele fostului primar al Constanţei, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?