Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, trimis în judecată de DNA

 

Procurorii DNA anunță trimiterea în judecată a fostului șef al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și a soției acestuia sub acuzația de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

”SANDU MIRCEA, la data faptelor președinte al Federației Române de Fotbal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

SANDU ELISABETA, soția primului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 02 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură.
Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009.
În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obținut de la Federația Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul de la DNA. 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Rezistenta
04 Jun 16:24
mitica la fel, 3.5 milioane spaga de la DIGI pentru contractul de 100 milioane drepturi de televizare
Răspunde
0 0
Daniel
04 Jun 14:10
Proces cu "facaturi", nu Mircea Sandu?
Răspunde
0 0
johnneil
04 Jun 12:14
Dar oare de ce nu mai amana si ei acest proces? Mai este putin si se prescriu faptele.
Răspunde
0 0
Gal
04 Jun 11:50
Urmatorul , oare mai gasim oameni corecti ? Ce se intampla cu lumea asta...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?