Forumul Judecătorilor critică OUG-ul lui Tudorel Toader pe legile Justiţiei

Forumul Judecătorilor critică OUG-ul lui Tudorel Toader pe legile Justiţiei
Forumul Judecătorilor critică OUG-ul lui Tudorel Toader pe legile Justiţiei

Forumul Judecatorilor din Romania critica proiectul de Ordonanta de urgenta pentru modificarea legilor Justitiei, proiect trimis de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, la CSM pentru avizare.



FJR atrage atentia ca proiectul nu asigura punerea de acord a Legilor de modificare a legilor Justitiei cu recomandarile Comisiei de la Venetia sau GRECO, "continuand sa fie puse in pericol stabilitatea si independenta sistemului judiciar si, pe cale de consecinta, insusi parcursul Romaniei ca stat membru al Consiliului Europei".

Potrivit unui comunicat de presa remis, duminica, ziare.com, independenta DNA este "iluzorie" in contextul in care revocarea procurorilor sefi ai acestei unitati de parchet ramane la discretia Ministrului Justitiei.

"Astfel, conform Avizului Comisiei de la Venetia din 13 iulie 2018, puterea legislativa si puterea executiva din Romania au obligatia de a regandi imediat sistemul de numire/revocare al procurorilor in functii de conducere la nivel inalt, in vederea asigurarii conditiilor pentru un proces de numire/revocare neutru si obiectiv, prin mentinerea rolului unor autoritati, cum sunt Presedintele si Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), in masura sa contrabalanseze influenta Ministrului Justitiei. De asemenea, Comisia de la Venetia a sugerat ca, in contextul reformei ample a magistraturii ce se doreste a fi realizata, principiul independentei sa fie adaugat listei principiilor care guverneaza activitatea procurorilor. In plus, potrivit Anexei IX la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, Romania s-a obligat sa asigure independenta efectiva a Directiei Nationale Anticoruptie, insa, prin modificarile aduse, aceasta independenta este iluzorie atat timp cat revocarea procurorilor sefi ai acestei unitati de parchet ramane la discretia Ministrului Justitiei", transmite FJR.

Asociatia subliniaza ca si dupa adoptarea OUG ministrul Justitiei va avea "un cvasi-monopol" in numirea si revocarea procurorilor-sefi.

"Apreciem ca si dupa adoptarea Ordonantei de Urgenta in forma vehiculata public Ministrul Justitiei continua sa aiba un cvasi-monopol in ceea ce priveste numirea/revocarea procurorilor cu functii de conducere la nivelul D.N.A, D.I.I.C.O.T. si a Parchetului General, avand in vedere ca Presedintele Romaniei nu se poate opune decat o singura data ceea ce inseamna ca, dupa exercitarea acestui drept de veto, va fi obligat sa desemneze/revoce pe procurorul-sef dorit/nedorit de executiv, functia prezidentiala fiind golita de orice continut si nemaiputand contrabalansa eventualele excese ale politicului. Totodata, observam ca nici legea nr. 303/2004 cu modificarile aduse prin Legea nr. 242/2018, nici Ordonanta de Urgenta propusa nu prevede ca avizul sectiei de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii necesar atat la numirea, cat si la revocarea procurorilor sefi sa fie unul conform, acesta putand deveni doar un act pur formal, astfel incat exista riscul ca Ministrul Justitiei sa numeasca in functii de conducere persoane agreate de puterea politica sau sa revoce din aceste functii persoanele care nu pot fi controlate politic. Or, o asemenea libertate lasata factorului politic inseamna periclitarea in mod grav a independentei sistemului judiciar", mai mentioneaza sursa citata.







Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?