Fiica cea mare a lui Arnold Schwarzenegger se va căsători. Cine este ginerele celebrului actor

 

Actorul american Chris Pratt, celebru pentru rolul din franciza "Gardienii galaxiei", şi fiica cea mare a lui Arnold Schwarzenegger, scriitoarea Katherine Schwarzenegger, s-au logodit, potrivit People.

 

 

Actorul în vârstă de 39 de ani şi scriitoarea în vârstă de 29 de ani au o relaţie din iunie anul trecut.

Pratt este cel care a anunţat, pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram, că iubita sa i-a acceptat cererea în căsătorie. Acesta a publicat şi o fotografie cu ei doi, surprinşi în timp ce se sărută.

Katherine Schwarzenegger este fiica cea mare a actorului Arnold Schwarzenegger şi a jurnalistei Maria Shriver. Este autoarea mai multor cărţi motivaţionale.

Chris Pratt a mai fost căsătorit cu actriţa Anna Faris, de care s-a despărţit în 2017, după o căsnicie care a durat aproape nouă ani. Cei doi au împreună un fiu în vârstă de cinci ani.

Pratt a devenit cunoscut graţie unor roluri din televiziune, remarcându-se în serialele "O nouă viaţă/ Everwood" şi "Parks and Recreation". A făcut trecerea spre cinematografie cu roluri secundare în numeroase filme cu succes la public, precum "Wanted", "Războiul mireselor/ Bride Wars", "Moneyball: Arta de a învinge/ Moneyball", "Care-i numărul tău?/ What's Your Number?", "Misiunea: 00.30 A.M. / Zero Dark Thirty", "Filmul 43: Scandalos / Movie 43" şi "Ea/ Her", înainte de a deveni un veritabil star internaţional, în 2014, cu rolurile interpretate în superproducţiile "Marea aventură Lego/ The Lego Movie", "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy" şi "Jurassic Park".

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?