Ce se întâmplă atunci când nu dormi. Cercetătorii au descoperit: e groaznic!

 

Somnul este o parte importantă a recuperării organismului, mai ales după o zi lungă şi obositoare. 

 


Cercetătorii din Norvegia au efectuat un studiu pe 21 de tineri pentru a observa efectul privării de somn asupra creierului uman.

Cei 21 de tineri au fost mai întâi supuși unor teste RMN de difuzie, prin care a fost monitorizată difuzia apei în țesuturi. Aceștia nu au dormit timp de 23 de ore, perioadă în care nu au putut consuma alcool, cafeină sau nicotină. Mai mult decât atât, le-a fost interzis să mănânce înaintea unui test RMN. La final, cercetătorii au putut identifica schimbări importante în materia albă din creier. S-a produs o degradare a rețelelor bioelectrice din interiorul creierului, degradare care se manifestă printr-o dificultate sporită atunci când o persoană încearcă să își amintească unele lucruri după o noapte nedormită.

Cercetătorii încă nu știu exact ce durată au efectele cauzate de privarea de somn. Este posibil ca după o noapte de odihnă, totul să revină la normal. De asemenea, unii susțin că după lipsa de somn pe o perioadă mai mare de timp ar putea avea efecte mult mai grave. 

În mod interesant, doi dintre pacienți au fost mai puțin afectați, ceea ce ar putea însemna că unii oameni pot rezista mai ușor în astfel de condiții.

Cu toții cunoaștem persoane care pot să reziste foarte bine la activități zilnice cu o perioada destul de scurtă de odihnă, în timp ce există și alte persoane care au neapărată nevoie de 7-8 ore pe noapte pentru a putea funcționa bine.

Somnul este foarte important pentru repararea țesuturilor, pentru recuperarea organismului și a minții după stresul pe care l-a suferit de-a lungul unei zile pline de activitate. Toate funcțiile îndeplinite de organism au de suferit de pe urmă privării de odihnă, iar dacă minții și corpului nu li se permite să se recupereze, efectele secundare încep să apară și să se înrăutățească:

– Sistemul imunitar slăbește – devii mai predispus la boli.

– Îți pierzi capacitatea de concentrare, astfel îți este afectată productivitatea și eficientă.

– Devii mai iritabil, nervos sau chiar depresiv în momentele în care nu te odihnești suficient.

– Metabolismul și alte funcții ale organismului sunt afectate, ducând la creștere în greutate, acnee și alte diverse afecțiuni.

Se pune întrebarea cât poți rezistă fără să dormi. Deși de-a lungul timpului diverse persoane au stabilit recorduri, fie cu ajutorul stimulentelor și medicamentelor, fie pe cale naturală, privarea de somn le-a adus și lor stări precum modificări temperamentale și comportamentale, lipsa capacității de concentrare, pierderi de memorie și chiar halucinații. Există recorduri de 11 zile sau poate chiar mai mult în care persoanele au reușit să nu doarmă deloc, s-a ajuns chiar la 18 zile, însă nu fără repercursiuni asupra stării de sănătate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?