Ce boli poate ascunde amorțeala degetelor

 

Dacă ți s-a întâmplat să-ți amorțească degetele destul de des, n-ar fi rău să-ți programezi o vizită la medicul de familie deoarece poate fi un prim simptom al unor afecțiuni la care nu te-ai fi gândit. Iată care sunt acestea!

Parestezia, adică amorțeala mâinilor, poate anunța boli sau tulburări ce îngreunează fluxul de sânge sau lezează nervii. Astfel, cele mai multe femei trec prin aceste stări în perioadele de menstruație sau când au deficit de calciu. De asemenea, persoanele stresate, care nu reușesc să se odihnească cât trebuie, care trăiesc într-un mediu în care informațiile circulă prea mult și prea repede, este posibil să se confrunte cu amorțeala degetelor de la mâini din cauza atacurilor de panică. Acestea sunt însoțite de furnicături în degete și pot fi cauzate de un amestec de oboseală, lipsă de magneziu și vitamine. De altfel, furnicăturile pot fi însoțite și de tremurături.

Amorțeala degetelor de la mâini poate ascunde, totuși, boli mai grave, precum atacul ischemic tranzitoriu sau boala lui Raynaud. În aceste cazuri, amorțeala este provocată de reducerea sau chiar blocarea fluxului sanguin către o parte din creier, din cauza unui cheag de sânge. Potrivit clickpentrufemei.ro, simptomele sunt trecătoare, căci fluxul se restabilește după câteva minute. Nu la fel se întâmplă și în cazul unui atac cerebral vascular, care poate provoca paralizie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?