A MURIT un jurnalist foarte cunoscut din România

Gica Voicu

Gică Voicu, primul Redactor şef al EVZ din “Era Cristoiu”, a murit



"În urmă cu ceva ore, marele jurnalist Gheorghe Voicu, fratele meu mai mare și cel mai îndrăgit om din familie, a trecut în neființă", a anunţat, jurnalistul Florian Gheorghe, pe pagina sa de Facebook

“S-a stins la doar 59 de ani, înconjurat de cei dragi, a plecat după ce a suspinat ca un copil mângâiat pe frunte, subliniind același surâs blând, imposibil de copiat, parcă ironizând lașa boală ce l-a ales și pe care, demn, parcă în ciuda ei, n-a făcut-o știută nimănui. S-a dus nelăsându-mi ocazia sa-i mulțumesc, a avut grijă de familia noastră pe când eu visam și umblam în lume.Sâptămâna trecută îmi râdea în telefon să-mi îngroape grijile. Gigi, dacă Cerul are redacție și-ți dă o funcție, să nu te duci acolo!".

Gheorghe Voicu a fost Redactor șef la Evenimentul Zilei în perioada în care cotidianul condus de directorul Ion Cristoiu a atins recorduri absolute în vânzări și popularitate. E a mai fost Redactor-șef la ziarele Național, 7Plus, SuperMagazin, de asemenea la principalele programe de știri ale Antena 1- Observator. Dumnezeu să-l ierte!

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?