Un europarlamentar român, nominalizat la titlul europarlamentarul anului, la o categorie

Un europarlamentar român, nominalizat la titlul europarlamentarul anului, la o categorie
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost nominalizat de prestigioasa revistă The Parliament Magazine pentru titlul 'Europarlamentarul Anului' în domeniul Agendei Digitale, fiind inclus pe listă scurtă de trei europarlamentari ce urmează a fi votați pentru obținerea acestui premiu, informează un comunicat transmis joi de Biroul de Presă al PSD.
Tematica Agendei Digitale este un subiect de actualitate pe agenda Uniunii Europene și cuprinde dezbaterile referitoare la domeniul telecom, comerțul online, politicile de internet, protecția datelor, serviciile de sănătate electronice sau piața unică digitală, se menționează în comunicat.
"Sunt bucuros că am reușit, în primele șase luni de mandat, să mă fac remarcat într-un domeniu atât de important pentru Uniunea Europeană. Internetul și piața unică digitală reprezintă domenii importante pentru viitorul Europei, iar țara noastră trebuie să devină un lider în domeniu. De aceea, cu fiecare ocazie, reamintesc faptul că România are șansa de a avea profesioniști foarte bine pregătiți în domeniu, că există reale oportunități de investiții și că în ultimii ani au apărut multe companii românești care au dezvoltat produse cu o foarte bună reputație la nivel internațional", a comentat europarlamentarul Victor Negrescu nominalizarea sa.
Europarlamentarul român s-a remarcat prin pozițiile sale oficiale din plenul Parlamentului European, dar și prin evenimentele organizate prin care a susținut crearea unei piețe interne unice în domeniul digital, protejarea consumatorilor pe internet și scăderea tarifelor de comunicații la nivel european, mai precizează comunicatul.
Mai multe pe Agerpres
Citește și:
- 08:42 - Crin Antonescu, atac dur la Bolojan: „Userizarea PNL nu prea are cum să fie o întâmplare. Probabil că e un proiect în derulare”
- 08:16 - Nicușor Dan reia negocierile pentru formarea guvernului. Ce variante‑surpriză sunt vehiculate
- 18:24 - Ilie Bolojan, la 151 de ani de la înființarea PNL: „Nu poți să modernizezi România cu 15% în Parlament. E nevoie să reorganizăm partidul”
- 18:07 - Ciprian Ciucu le cere liberalior să se lepede de PSD-ism: ”Ne-a contaminat în ultimii ani, cu voia noastră, este adevărat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














