Principalele subiecte dezbătute de editorialişti sunt în continuare criza economică, criza politică şi salariile românilor
Cornel Nistorescu afirmă în Cotidianul: \"M-am săturat!\"
L-am auzit pe marele histrion promiţându-le militarilor: După 1 ianuarie vă rezolv şi pensiile!
Dacă va fi cineva atins de lege, se rezolvă! Toată tevatura cu „pensiile nesimţite“, trâmbiţată de castraveciorul Emil Boc, sună acum ca o propagandă pentru mâncare de pisici. Fraierilor, votaţi-ne că-i ardem la moacă pe toţi cei cu bani mai mulţi decât voi! Asta în timp ce, trăgând şmechereşte cu ochiul, preşedintele le spune ofiţerilor: Nu vă speriaţi! Campania cu pensiile nesimţite este pentru săraci şi gură-cască, nu pentru eroi ca voi! Votaţi liniştiţi şi, dacă ies eu, după 1 ianuarie, vă dau „pensiile nesimţite înapoi“. Sunt convins că acelaşi lucru l-a spus sau l-a transmis şi ofiţerilor din SPP, SRI şi SIE.
Mircea Marian scrie, în Evenimentul Zilei, despre \"Ce a dat, ce a luat Geoană de la Moscova\"
La întâlnirea dintre vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, la un moment dat, demnitarul american ar fi spus, potrivit unei surse foarte credibile: „We have no dogs in this race”. În traducere liberă: noi americanii nu sprijinim pe nimeni în această competiţie electorală, nici măcar pe tine.
Pe Geoană, afirmaţia lui Biden l-ar fi scos, se pare, din minţi. Poate că ar fi fost mai calm dacă reuşea să facă legătura între atitudinea americanilor şi misterioasa sa vizită la Moscova, de la sfârşitul lunii aprilie. Credea liderul PSD că se poate aştepta la simpatia oficialilor SUA după ce el s-a dus să cerşească bunăvoinţa Imperiului Rus?
Să consemnăm şi un alt element: vizita în Rusia a celui care, la acel moment, era vicepreşedinte al CSAT, s-a produs în contextul expulzării din România a trei diplomaţi ruşi. Opinia publică a aflat de acea expulzare abia pe 17 mai, dar se pare că evenimentul s-a consumat cu puţin înainte de pelerinajul lui Geoană la Moscova.
Stelian Tănase analizează \"Stare de asediu\" de acum 20 de ani pentru Adevărul.
Acum 20 de ani, un tovarăş suspus m-a avertizat să nu mă întâlnesc cu jurnalişti străini pe durata Congresului al XIV-lea al PCR. Altul mai tare în grad m-a invitat la sediul partidului, vizavi de Cişmigiu, şi mi-a spus sec că ar fi bine să plec din oraş, iar dacă nu am unde, să stau pe acasă, să nu le fac greutăţi, că dau de dracul. Nici cu diplomaţi să nu mă văd, să mă abţin. Avertismentul era serios, dublat chiar în acea zi.
Directorul teatrului unde colaboram mi-a spus că are ordin să întrerupă colaborarea cu mine, dacă nu mă supun. Preocuparea lor erau străinii, mai ales jurnaliştii. Cu ocazia congresului aveau să vină la Bucureşti câţiva, iar propaganda şi Securitatea voiau să aibe contacte numai cu România oficială. De unde veneau isteria şi panica la „Organe“? Să fiu avertizat de trei ori era, totuşi, cam mult exces de zel. O singură prevenire nu ajungea? Nu, devreme ce toată Europa sovietică se clătina tare de tot. Zidul de la Berlin căzuse.
