Stelian Tănase: Ah, Valahia

Spiritul Valahiei pare să fi dispărut pentru totdeauna. Nu îi mai găsim numele decât în enciclopedii. Manualele de istorie nu o mai pomenesc decât într-o notă de subsol, ca vechi nume al „Ţării Româneşti“. În titulaturile oficiale e pur şi simplu uitată.Valahia - câmpia luată în copite de caii pecenegilor, cumanilor, goţilor şi slavilor - pare lipsită de o identitate anume deşi are una, şi încă una foarte veche şi specifică. „Muntenii“ s-au grăbit să se franţuzească pentru a scăpa de şalvari - de înţeles.

Au adus multe cuvinte de la Paris în birjă şi pe vasele care treceau prin Viena, Budapesta şi poposeau la Giurgiu şi Brăila, cu acceptabilul scop de a ne aduce în rândul lumii europeneşti. Dar şi ca să ne prezentăm frumos la Congresul de la Paris, şi apoi la cel de la Berlin, unde nemţeasca ştiută de Kogălniceanu şi Brătianu-Vizirul ne-a făcut bine.

Pe urmele Şcolii Ardelene s-a invocat originea latină a concetăţenilor noştri rău surghiuniţi şi oropsiţi de Austro-Ungaria la vrema Memorandumului. Etc. Basmul se cunoaşte. Istoria noastră scrisă şi orală e plină de mituri şi ficţiuni, ca şi de adevăruri spuse pe jumătate, şi chiar de minciuni pioase şi vag eroice, menite să îmbărbăteze o generaţie sau alta. Aşa, bre, bravul spirit valah s-a dus pe apa sâmbetei.

Citeşte mai mult în Adevărul