Preşedintele american Barack Obama a încercat să pună punct cu umor unei dezbateri privind rolul rasismului în valul de critici care îl vizează, spunând că era de culoare şi înainte de alegeri.
Luna
septembrie a fost marcată de o dezbatere, după ce au existat voci care
au spus că rasismul este cauza unui val de critici şi a opoziţiei
înverşunate la programul de reforme al primul preşedinte de culoare din
Statele Unite.
Fostul
preşedinte democrat Jimmy Carter a susţinut recent această idee. Însă
adversarii republicani ai lui Obama văd în aceste declaraţii un efort
de a reduce la tăcere criticile invocând rasismul. Obama a refuzat să
se alăture percepţiei că se află mai mult în vizor pentru că este de
culoare.
Luni,
el s-a folosit de o emisiune umoristică difuzată de CBS pentru a
încerca să pună capăt acestei polemici, care riscă să deturneze atenţia
de la proiectele sale. "Este important să conştientizăm că eram negru
şi înainte de a fi ales", a glumit el în emisiunea "The late Show", a
lui David Letterman.
Pe
un ton mai serios, Obama a subliniat că dezbaterea politică este
tensionată de fiecare dată când este vorba de programe de amploare.
Preşedintele
a alternat glumele şi declaraţiile mai sobre. El a recunoscut că "ţara
se satură de războiul" din Afganistan. "Am fi ieşit mai bine" dacă, la
începutul războiului, ar fi fost alocate mijloacele necesare acestui
conflict", a spus el, criticându-l implicit pe predecesorul său, George
W. Bush.