Drumul şerpuieşte încet la poalele Munţilor Parâng. Ne îndreptăm spre
Hobiţa, mai în nordul Gorjului, pe şoseaua care leagă Târgu Jiu de
Tismana. Mergem să ne întâlnim cu Brâncuşi.
E un sat mai vechi de 1500, când apare prin actele vechi. Demult îi
zicea Ohabiţa. Pe la 1900, era un cătun liniștit cu două biserici de
lemn, cu multe case sculptate priceput, cimitirul era plin de troiţe şi
cruci înflorate. Pe atunci, Hobița avea o mulțime de meșteri care
îmbinau talentul de constructor cu iscusința unui decorator. Așa că nu
e de mirare că Brâncuși a avut destule repere. Acum, localitatea e la
fel de senină. Vizitele turiştilor nu mai sunt o surpriză pentru
săteni.
Toți stiu unde ne îndreptăm - spre casa maestrului.
Ai trecut pragul și te întorci în timp. În 1876. Casa cu cele trei
camere, lavițele, ulcelele, războiul de țesut te întorc în copilăria
sculptorului.
Nu suntem singurii musafiri. Este plin de oaspeți, toți atenți la povestea lui Brâncuși.
Se naşte în 1876 într-o familie de cioplitori.
Erau şase băieţi şi o fată. Merge în sat la şcoală dar încrustează banca cu numele lui şi este pedepsit!
Mama îl duce la școală în satul vecin. La 11 ani fuge de acasă, la
Târgu Jiu. Este găsit și adus iar la școală. Neastâmpărat, fuge din
nou...de data aceasta la Craiova, unde începe și marea sa aventură.
Pune pariu cu patronul că ciopleşte o vioară. O
face şi pentru a fi testată o da unul lăutar să cânte cu ea. La final
acesta spune: e mai bună chiar decât a mea!
Ajunge la școala de arte și meserii, apoi la București. A rămas faimos
drumul său pe jos până la Paris, unde îl cunoaște pe Rodin, care de
altfel îi va fi și discipol.
Mâinile lui au dat opere unice. O lume-ntreagă și-a plecat capul în fața sa, în semn de respect.
A vrut la un moment dat să se întoarcă în România, dar nu i-a fost
permis accesul. Câteva luni mai târziu, își donează operele și schițele
statului francez. Moare la Paris, la 81 de ani, cu amărăciune în suflet
că nu a fost lăsat să se întoarcă acasă.