Mario Nicolae reacţionează după greşelile de arbitraj din meciul cu CFR Cluj

Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a reacţionat după greşelile de arbitraj comise împotriva lui Dinamo la meciul cu CFR Cluj.
Centralul partidei de la Cluj, Marcel Bîrsan, i-a eliminat de la Dinamo, în prima repriză a jocului, pe Paul Anton şi Florin Bejan.
Mario Nicolae a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportiva depre greşelile care s-au făcut în meciul de luni. Acesta spuen că s-a ajuns prea de tot cu arbitrajul în România, iar erorile de aseară nu fac decât să unească echipa din Ştefan cel Mare şi mai mult.
,,Arbitrajul nimeni nu-l mai poate schimba, rezultatul şi deciziile, de fapt. Mergem mai departe, ne concentrăm pe ce avem de făcut vineri, marţi. Greşelile astea de arbitaj împotriva noastră nu fac decât să ne unească mai mult ca echipă, dar este trist, pentru că una e să joci 11 contra 11 şi alta e să joci atât de dezechilibrat. Cel mai trist este că s-a ajuns în ultimii ani în care nu mai poţi să le spui nimic arbitrilor, aici e problema cea mai mare.\"\". a declarat Mario Nicolae.
Pentru a vedea restul discursului oficialului dinamovist, intraţi pe realitateasportiva.net.
Citește și:
- 13:55 - Stadioanele de la Cupa Mondială 2026: topul arenelor care vor găzdui fazele finale
- 23:24 - Scandal uriaș la Câmpina: Antrenor de înot cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 12 ani
- 17:30 - Nadia Comăneci va fi decorată de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. 2026, anul dedicat Zeiței de la Montreal
- 09:29 - Bucureștiul candidează pentru găzduirea finalei Europa League din 2028. Ciucu a semnat dosarul și anunță lucrări la Arena Națională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













