Orban: „Ce se întâmplă la Timişoara depăşeşte orice fel de imaginaţie în materie de proceduri de încălcare a democraţiei”

Foto arhivă
Preşedintele PNL afirmă că situaţia de la Timişoara, unde în urma alegerilor pentru şefia filialei municipale a PNL a izbucnit un scandal, „depăşeşte orice fel de imaginaţie în materie de proceduri de încălcare a democraţiei”.
„Să suspenzi 18 membri ai unei organizaţii pare, aşa, ca o formă de execuţie publică, eu nu îmi aduc aminte în istoria PNL, cu atât mai puţin în Timişoara, noi să ne fi confruntat cu o asemenea situaţie. Eu le-am spus tuturor colegilor mei să se adreseze Curţii de onoare şi arbitraj şi am convingerea că judecătorii, practic, cei care sunt în Comisia de arbitraj vor anula toate hotărârile abuzive care nu au nicio legătură cu prevederile statutare", a afirmat Orban.
Un scandal a izbucnit la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, după ce cele două tabere ale candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles în privinţa delegaţilor. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut suspendarea conferinţei de alegeri şi a părăsit sala alături de candidatul Cosmin Tabără şi cei care îl susţineau pe acesta. Rămaşi în sala de conferinţe, susţinătorii lui Ambruş au format o nouă comisie de organizare a alegerilor şi au continuat şedinţa alegându-l pe acesta în funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.
Citește și:
- 22:32 - Dezastrul USR de la Apărare, accidente în rafală. Românii nu se mai simt în siguranță -VIDEO
- 22:05 - Cristian Diaconescu: ”E nevoie să investim în apărare, vorbim de un atac. Avem nevoie de diplomați”-VIDEO
- 20:07 - Posibilul viitor ministru al Sănătății dă sfaturi din cadă despre beneficiile băilor fierbinți asupra organismului
- 20:03 - Nicușor Dan a discutat cu generalul Gheorghiță Vlad. Cine îl va însoți pe președinte la Summitul NATO de la Ankara
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














