Documentul, intitulat „Ministrul Radu Daniel Miruță, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenție de plasare a forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”, a fost semnat de 39 de senatori și urmează să fie dezbătut și votat luni, în plenul Senatului.
„Am depus moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, useristul - Radu Dinel Miruță. Motivul principal este că România se îndreaptă către recesiune și singura preocupare a acestui domn este să angajeze useriști în companiile de stat. Până la acest moment, din propriile declarații, sunt vreo o mie de useriști care și-au trimis CV-urile pentru posturi călduțe. Ne întrebăm atunci când îi mai rămâne timp ministrului Miruță să se plimbe prin țară cu lavaliera de gât, ca un reporter de investigație care scoate în vileag neregulile sistemului?
În realitate, doar se comportă ca fetița care l-a luat pe NU în brațe, pentru că altfel nu mișcă un deget. Ca dovadă, directorul pesedist de la Salrom, vinovat de distrugerea Salinei Praid, e încă pe funcție. Așa a asistat pasiv și la situația de la ROMARM, unde s-a numit o conducere care nemulțumește. A arătat nereguli la fabrica de pulberi de la Făgăraș, și ce a făcut ca decident? Nimic! Nici viitorul turismului românesc nu arată mai bine. Creșterea cotei de TVA la 21%, dublată de eliminarea voucherelor de vacanță sau înăsprirea și mai pronunțată a criteriilor de acordare a acestora va afecta o industrie în care lucrează aproximativ 500.000 de oameni. Așa cum arată acum, Ministerul Economiei este cel mult o agenție guvernamentală. Este un minister, sa să fie la număr și ca să aibă și useriștii sentimentul că fac ceva.”, au transmis reprezentanții AUR.
AUR acuză, USR răspunde
Senatorul AUR Petrișor Peiu a anunțat că formațiunea consideră activitatea ministrului Miruță „un eșec complet” și o dovadă a „complicității dintre USR și coaliția PSD-PNL”.
Peiu a afirmat că moțiunea are scopul de a „trage un semnal de alarmă asupra modului în care Ministerul Economiei a fost politizat și folosit pentru interese de partid”.
În replică, ministrul Economiei, Radu Miruță, a transmis un mesaj, susținând că își asumă în totalitate activitatea din ultimele luni.
„Mă voi prezenta în faţa Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ţinut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte. Dorm liniștit cu ceea ce am realizat şi privesc această ocazie ca pe o şansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatița care vrea să ţină ţara în întuneric şi sărăcie”, a declarat ministrul USR.
Acesta a adăugat că privește moțiunea ca pe „o oportunitate” de a explica public acțiunile sale din fruntea ministerului.
Urmează dezbaterea în Senat
Moțiunea depusă de AUR va fi discutată luni în plenul Senatului, unde se va decide dacă Radu Miruță își va păstra sau nu susținerea parlamentară.
Este prima moțiune simplă îndreptată împotriva unui ministru USR din actualul guvern și vine pe fondul tensiunilor crescânde dintre partidele parlamentare înaintea sesiunii bugetare.