UPDATE 21:50 - Conflict deschis între Moscova și Chișinău după închiderea Casei Ruse
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins acuzațiile autorităților moldovene conform cărora Centrul Rus pentru Știință și Cultură din Chișinău „este angajat în acțiuni îndreptate împotriva suveranității țării”. Într-o conferință de presă din 7 noiembrie, ea a declarat că centrul este dedicat „conservării patrimoniului cultural rus” și a numit decizia Chișinăului de a-l închide o „inițiativă anti-rusă”, scrie NewsMarker.md.
UPDATE 21:30 - SUA livrează Poloniei arme anti-dronă din sistemul Merops care este utilizat și în România
Ministrul apărării din Polonia, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a confirmat vineri că ţara sa a primit şi a desfăşurat sisteme anti-dronă americane Merops în cadrul cooperării aliate pentru protejarea flancului estic al NATO, informează EFE, preluată de Agerpres.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, ministrul polonez a spus că „aceste sisteme vor îmbunătăţi capacităţile naţionale de detectare şi neutralizare a dronelor” şi a adăugat că „cooperarea cu aliaţii dă rezultate concrete”.
UPDATE 18:45 - Ucraina își ia rămas-bun de la fotograful devenit soldat, căzut pe front
Într-o ceremonie emoționantă desfășurată la Kyiv, prieteni, colegi și membri ai comunității s-au adunat pentru a-l omagia pe Dmytro Huzenko, cunoscut sub apelativul „Orest”. Fost fotograf de presă, Huzenko s-a alăturat armatei ucrainene după invazia Rusiei din 2022, devenind parte din Brigada 59 de infanterie motorizată. A fost ucis în apropiere de Avdiivka, o zonă intens disputată din estul țării.
Huzenko era cunoscut pentru imaginile sale profunde și pentru angajamentul civic, fiind activ în protestele Euromaidan și în sprijinul veteranilor, scrie Kyiv Independent.
UPDATE 17:20 Nicușor Dan a avut o convorbire cu Volodimir Zelenski
Președintele Nicușor Dan, a avut vineri o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe tema situației de securitate din regiune și a eforturilor necesare pentru obținerea unei păci durabile și echitabile în Ucraina.
UPDATE 16:58 - Un general german avertizează: „Rusia ar putea lansa oricând un atac limitat asupra teritoriului NATO”
Rusia are capacitatea de a lansa în orice moment un atac de mică amploare asupra teritoriului NATO, însă decizia de a acționa va depinde puternic de reacția și poziția aliaților occidentali, a declarat general-locotenentul Alexander Sollfrank, un înalt oficial militar german, într-un interviu acordat agenției Reuters.
Șeful comandamentului operațiunilor comune din Germania a subliniat că Rusia dispune de suficiente forțe terestre și tancuri de luptă pentru a executa un atac regional rapid, chiar și „mâine”. Totuși, astfel de acțiuni nu sunt în prezent în planificare, deoarece Rusia este în continuare concentrată pe conflictul din Ucraina.
UPDATE 15:30 - Rușii au atacat o autogară din Novovorontsovka, rănind două persoane
Forțele rusești au atacat o autogară din Novovorontsovka, regiunea Herson, în jurul prânzului, rănind două persoane.
La prânz, trupele rusești au atacat autogara din Novovorontsovka. Primele rapoarte indică faptul că două persoane au fost rănite. Un bărbat a suferit răni la picioare, piept și gât, iar o femeie a suferit o leziune la picior”, a transmis Administrația Militară a Regiunii Herson.
Ambele victime au fost transportate de urgență la spital. Din păcate starea bărbatului este una gravă.
UPDATE 12:50 - Kremlinul respinge zvonurile privind marginalizarea lui Serghei Lavrov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins vineri speculațiile potrivit cărora ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, ar fi căzut în dizgrația președintelui Vladimir Putin.
Răspunzând la o întrebare adresată în cadrul briefingului zilnic cu jurnaliștii, Peskov a afirmat că aceste sugestii „nu corespund realității” și că Lavrov își continuă atribuțiile de ministru de externe.
Publicația independentă rusă The Moscow Times a scris joi că Lavrov pare să fi căzut în dizgrația Kremlinului după o convorbire dezastruoasă cu secretarul de stat american Marco Rubio, care a dus la anularea summitului dintre Vladimir Putin și Donald Trump.
Lavrov, care conduce Ministerul de Externe de peste 20 de ani, nu s-a prezentat la reuniunea istorică a Consiliului de Securitate al Rusiei, prezidată de Putin pe 5 noiembrie.
UPDATE 12:00 - Viktor Orban: Ucraina vrea o schimbare de guvern în Ungaria
Ucraina încearcă să obțină o schimbare de guvern în Ungaria, ”iar scurgerea de date de la partidul (de opoziție) Tisza trebuie interpretată și ea în acest context”, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban într-un interviu difuzat vineri la postul public de radio Kossuth, citat de MTI.
”Ucraina caută ajutor din partea oamenilor, agenților, partidelor, jurnaliștilor și alegătorilor, deoarece se așteaptă ca un guvern pro-ucrainean să aducă Ungaria mai aproape și în război și să ofere Kievului un sprijin mai mare decât guvernul actual”, a spus premierul.
”Firele dezvoltării și operării sistemului de gestionare a datelor (al Tisza) duc la Ucraina”, a adăugat Orban, sugerând că unele dintre companiile implicate sunt asociate cu guvernul ucrainean sau au sediul în Ucraina.
Este în interesul Ucrainei ”să convingă Ungaria că ar trebui să furnizeze trupe, arme și bani și să permită Ucrainei să adere la UE, prin urmare, vor colecta datele, numele celor pe care ar dori ulterior să îi influențeze, de exemplu înainte de alegeri”.
UPDATE 10:00 - Un general german avertizează că Rusia ar putea lansa un atac limitat asupra teritoriului NATO în orice moment. El arată că există trupe rusești care nu sunt implicate în războiul din Ucraina. Acestea ar putea fi utilizate „chiar mâine” pentru un atac.
„Dacă ne uităm la capacitățile și puterea de luptă actuale ale Rusiei, Rusia ar putea lansa un atac la scară mică împotriva teritoriului NATO chiar de mâine”, a declarat generalul-locotenent Alexander Sollfrank pentru Reuters.
„Mic, rapid, limitat la nivel regional, nimic mare – Rusia este prea ancorată în Ucraina pentru asta”, a adăugat generalul.
UPDATE 08:20 - Rușii au atacat o mașină civilă în regiunea Sumîi: un mort și mai mulți răniți
O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite într-un atac rusesc care a avut loc asupra regiunii Sumîi, noaptea trecută.
”Din păcate, un bărbat rănit într-un atac rusesc asupra unei mașini civile în satul Seredyna-Buda a murit la spital”, a transmis Oleh Hryhorov, șeful administrației militare a regiunii Sumi, pe Telegram.
Potrivit lui, victima avea 49 de ani și se afla în stare critică, după un atac cu o dronă rusească.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a avut joi o întrevedere cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Hvozdiar, în marja NATO - Industry Forum de la București.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale, întrevederea a reprezentat o bună ocazie pentru aprofundarea subiectelor de interes comun din domeniul apărării și perspectivele cooperării bilaterale.
"Au avut loc convorbiri cu privire la contextul evoluțiilor de securitate regionale, sprijinul pentru Ucraina și consolidarea posturii NATO de apărare și descurajare pe Flancul Estic. Punctul central al discuției a fost reprezentat de oportunitățile de cooperare dintre cele două state în domeniul industriei de apărare", se arată în comunicat.
Ministrul Moșteanu a subliniat deschiderea comunității statelor membre europene, inclusiv a României, pentru implicarea Ucrainei în proiectele și inițiativele europene din domeniul apărării. Au fost evidențiate, totodată, principalele progrese înregistrate de țara noastră pentru implementarea regulamentului Security Action for Europe (SAFE) în direcția valorificării industriei naționale de apărare, în contextul în care și Ucraina este eligibilă pentru participarea, alături de statele membre, la achiziții comune sprijinite de acest instrument financiar european.
"Eforturile noastre comune la nivel european ar trebui să se bazeze inclusiv pe lecțiile învățate de la Ucraina, mai ales cu privire la importanța creării unor ecosisteme inovatoare de drone și anti-drone. Suntem interesați să explorăm întregul potențial al inovării în domeniul apărării, inclusiv prin valorificarea soluțiilor ucrainene", a declarat Ionuț Moșteanu, citat în comunicat.
UPDATE 7:10 - NATO a depășit acum Rusia în producția de muniție, după o perioadă în care Moscova a depășit întreaga producție a alianței, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, la București, pe 6 noiembrie, preluat de Kyiev Independent.
„Până de curând, Rusia producea mai multă muniție decât toți aliații NATO la un loc. Dar nu mai este așa”, a declarat Rutte la Forumul NATO-Industrie din Capitala României.
El a atribuit această schimbare unei extinderi a capacității de producție în domeniul Apărării în cadrul alianței.