Operațiunea reprezintă primul serviciu comercial de stocare a carbonului în largul mării, cu scopul de a capta emisiile poluante direct de la coșurile de fum industriale și de a le depozita permanent în subteran.
„Am injectat și stocat în siguranță primele cantități de dioxid de carbon. Navele, instalațiile și puțurile noastre sunt acum pe deplin operaționale”, a declarat directorul Northern Lights, Tim Heijn.
Cum funcționează proiectul
Dioxidul de carbon captat este lichefiat și transportat pe mare la terminalul Øygarden, lângă Bergen. De acolo, gazul este pompat într-o conductă lungă de 100 km și injectat într-un rezervor aflat la 2,6 kilometri adâncime sub fundul mării. Prima injecție a provenit de la fabrica de ciment Heidelberg Materials din Brevik.
Tehnologia de captare și stocare a carbonului (CCS) este considerată de experții ONU și de Agenția Internațională pentru Energie o soluție esențială pentru industriile greu de decarbonizat, precum oțelul sau cimentul. Totuși, metoda rămâne costisitoare și controversată.
Criticii susțin că, fără subvenții guvernamentale, companiile preferă să cumpere „permise de poluare” mai ieftine, în loc să plătească pentru captarea și stocarea emisiilor. Northern Lights are deocamdată doar trei contracte ferme – cu o fabrică de amoniac din Olanda, două fabrici de biocombustibili din Danemarca și o centrală termică din Suedia.
Profesorul Mark Jacobson, expert în inginerie de mediu la Universitatea Stanford, consideră că aceste tehnologii nu rezolvă problema reală: „Captarea directă a aerului nu este o soluție. Este doar o scuză pentru ca marile companii de combustibili fosili să continue să polueze”.
Proiectul Northern Lights este finanțat în mare parte de statul norvegian și are, în prezent, o capacitate anuală de stocare de 1,7 milioane de tone de CO₂, cu planuri de extindere la 5,5 milioane de tone până la finalul deceniului.
Deși promite să reducă emisiile, tehnologia rămâne sub lupa specialiștilor, care se întreabă dacă soluția este una sustenabilă pe termen lung sau doar o modalitate de a prelungi dependența de combustibilii fosili.
