Parchetul a confirmat arestarea unei femei suspectate că ar fi complice la crimă, în timp ce trei bărbați, considerați autorii atacului, sunt încă dați în urmărire.
Procurorul general Tarek William Saab a anunțat duminică, printr-o postare pe rețelele de socializare, reținerea Pierinei Uribarri, partenera lui Adrian Romero, alias „Niño Loco” – principalul suspect în cazul asasinării. Potrivit anchetatorilor, Romero ar fi condus atacul armat asupra lui Sarmiento, care a fost ucis în timp ce transmitea live dintr-o reședință. Alte două persoane – Wilbert Gonzalez și Gerald Nieto – sunt, de asemenea, căutate de autorități.
Un live întrerupt de focuri de armă
Momentul crimei a fost surprins chiar în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. În imagini, se aud bătăi în ușă și vocea unei femei care strigă după ajutor. Apoi, Sarmiento, vizibil panicat, spune: „Au tras în mine”, în timp ce sângele i se scurge pe podea. În ultimele secunde ale înregistrării, doi atacatori înarmați pot fi zăriți înainte ca transmisia să se oprească brusc.
Jesus Sarmiento, în vârstă de aproximativ 30 de ani, era cunoscut în mediul online pentru materialele în care critica dur infracționalitatea din Venezuela. Cu aproape 80.000 de urmăritori, tiktokerul posta frecvent imagini cu presupuşi membri ai grupării Tren de Aragua – una dintre cele mai periculoase rețele criminale din America Latină – dar și acuzații grave la adresa unor oficiali ai forțelor de ordine.
Un denunțător devenit țintă
În săptămânile dinaintea asasinatului, Sarmiento făcuse publice mai multe declarații despre amenințările primite. Acesta susținea că a fost răpit de agenți ai DAET (Direcția Acțiunilor Strategice și Tactice) și acuzase existența unei legături între polițiști corupți și grupări criminale.
„Suntem înconjurați de funcționari care colaborează cu infractori periculoși”, declara influencerul într-unul dintre ultimele sale videoclipuri.
Parchetul a anunțat că investighează cazul sub suspiciunea de crimă organizată, având în vedere legăturile victimelor cu bandele criminale. Liderul Tren de Aragua, Hector Rusthenford Guerrero, cunoscut sub numele de „El Niño Guerrero”, apare frecvent menționat în materialele lui Sarmiento.
Cazul vine la scurt timp după o altă crimă șocantă, petrecută în luna mai în Mexic, unde o tânără influenceriță a fost ucisă în timpul unei transmisiuni în direct în statul Jalisco. În acel caz, anchetatorii au exclus implicarea crimei organizate și au deschis un dosar pentru feminicid.
NEW: Venezuelan influencer was sh*t dead on TikTok Live after accusing top officials and gang leaders of corruption and extortion
— Unlimited L's (@unlimited_ls) June 24, 2025
Jesus Sarmiento was reportedly sh*t at least nine times
'They sh*t me, they sh*t me.'
“Two men with guns” appeared mid-stream and sh*t him; a… pic.twitter.com/sd1GGyeX4o