Costi Rogozanu: De ce plâng spitalele? Amendă în loc de mască

Dintre cele mai recente astfel de mărturii, cea mai semnificativă îmi pare mărturia video difuzată de New York Times în care o angajată a unui spital spune clar că una anunțăr oficialitățile (avem destule ventilatoare), alta se întâmplă pe teren (nu sunt suficiente echipamente, oamenii mor pentru că nu sunt ventilatoare). Acest conflict între  versiunea oficială și ce se întâmplă în teren apare peste tot. Ce apare la noi în plus e o dorință a oficialităților de a sufoca această nemulțumire. Normal că a ieșit haos. Normal că oamenii au putut să-și spună nemulțumirile pe unde au apucat. Și tot felul de dictatori locali și centrali au intrat în vrie. Pentru că au fost obișnuiți să controleze mediile de transmisie, nu să emită mesaje credibile.

Cum de ani de zile am investit în aparat represiv, în megafoane, pulane si supraveghere, plus aparat-ziarist-moralizator, facem in fiecare zi un episod de învinuire, lecții moralizatoare, amenințare. O zi ne luam de diaspora, altă zi de vârstnici, altă zi de nedisciplinați diverși la grătare, mai punem și imnul pe mașinile poliției, și gata.

Apoi ne luăm de angajați din sănătate la care se țipă și amenință pentru că ar trebui să se prefacă că au botoșei și măscuță. Cu cât vei încerca să înăbuși această mărturie colectivă a sistemului medical, cu atât se va mări frustrarea: nu poți să stai cuminte știind că nu ai de nici unele, în timp ce șefii tăi se umflă în pene la televizor că au de toate. Până acum au tăcut pentru că nu-i afecta direct neapărat. Acum, unul dintre principalii pacienți este chiar corpul medical.

Și în spațiul public e o foame de ținut morală altora ceva de speriat. Doar atât ne-am educat să facem în ultimele decenii: să nu ne vedem bârna din ochi în timp ce criticăm. Bârna din ochiul nostru e că am acceptat ca societate o subfinanțare de proporții apocaliptice pentru sănătate. Suntem pe ultimul loc în UE la acest capitol.

Lumea de bine dă lecții: că uite ce frumos stau ei în casă și alții nu stau în casă, că medicii sunt dezertori că etc. Până să dați atâtea lecții evaluați pe scurt gradul de oportunism, lașitate, iresponsabilitate de la propriul loc de muncă (chiar și din privat, mai ales din privat), după aia începeți cu lecții. De la această "normalitate" fadă și crudă începeți cu judecata - valabil și pentru ziariști.

Puterea iubește acest gen de moralism isteric. Pentru că infantilizează opinia publică. Și pentru că se mută responsabilitatea, de la cei care o au în mod concret în tot felul de direcții abstracte. Și pentru că puterea va putea da un singur răspuns la toate întrebările: ce ai făcut în această criză? am dat amenzi.

Vinile noastre, toate. Colectiv

Vina colectivă ar fi că nu am reușit să impunem un model de societate incluziv, cât de cât. Și am încurajat pedeapsa, incriminarea publică, gargara antisistem care era de fapt perfect pro-sistem. N-ai dat bani la sănătate?, atunci or să te toace goarnele puterii, or să te păzească, or să urle la tine ofițeri de partid că nu ești cuminte. Un sistem finanțat bine te ajută să NU te bazezi pe eroi. Eroii sunt ficțiune. Ei nu se bat cu gripa, oamenii normali, cu frici și defecte, ăia se bat cu gripa.

Înțelegem prost situația, o înțelegem prost fix ca în cazul Colectiv. Dar nu în sensul învinuirii nesfârșite a autorităților. Din Colectiv nu am înțeles că încurajarea unui stat minimal, a unui stat care să încurajeze businessul pe propria răspundere, asta a generat și criza inițială și criza de după, cea a bacteriilor – piața antibioticelor tari și scumpe a avut o contribuție cel puțin la fel de importantă precum dezinfectanții măsluiți de unele firme. Am centrat criticile pe comunicări dezastruoase ale unor politicieni, dar nu ne-am indignat că am mers în continuare cu investiții minimale în sănătatea publică și cu încurajarea feudalizării business-politice a spitalelor. Ba chiar, puțin înainte de a apărea Covid-ul pe la noi încă se vorbea de privatizarea încă unei hălci din sănătate. Semnul clar că am înțeles greșit tragedia a fost incriminarea abstractă a „sistemului” fără a observa cât de mult au contribuit și anumite „idei la modă”, violent pro-piață, idei care sapă constant la echilibrul unui stat oricum fragilizat.

Și acum o luăm pe căi greșite. Pe lângă atacarea cadrelor medicale, vine și incriminarea bugetarilor în general. Cei din mediul privat o vor duce din rău în mai rău și în loc să chestioneze cum am ajuns aici vor sta să facă inventarul bugetarilor care o duc mai bine. Sigur că sunt și cazuri nesimțite, dar majoritatea sunt angajați ca și noi, cu responsabilități, cu roluri cheie etc.

Sectorul polițienesc între timp va ferifica mai multe adeverințe decât au verificat interlopi în ultimul secol. Supravegherea poliției și morala făcută de preaputernicii zilei, ziariști sau politicieni (mulți ziariști nu au rămas decât copy-paste-ri ambulanți ai mesajelor oficiale), astea rămân cele mai vizibile manifestări publice ale puterii.

Drepturile angajatilor în privat se vor face praf într-o lună. Pe alea nu le țipă nimeni pentru că frică în privat e mai mare decât frica într-un spital public. Și acolo sunt angajați care se expun, transporturi, retail, industria deșeurilor, fabrici rămase în funcțiune, construcții, toți sunt într-o „primă linie” într-un fel sau altul – însă acolo abuzul va rămâne surd. Pentru că solidaritatea e praf și pentru că ne conservăm reflexe triste: urlăm la sistem „în general”.

Trebuie să ieșim din cercul vicios al supravegherii și pedepsei. Normal că fiecare trebuie să respecte ce are de respectat, dar puterea azi emite doar acest mesaj coercitiv: adineauri, președintele Iohannis și-a centrat discursul în jurul zecilor de mii de amenzi date și a accentuat amenințările la adresa celor care nu se conformează. Această incriminare continuă, această infantilizare a poporului care nu e cuminte este, repet, portița de scăpare a autorităților care ar trebui să răspundă altor întrebări. Din fericire, deocamdată, întrebările sunt despre măști și teste. Nu vreau să-mi imaginez cum va suna o declarație oficială când oamenii vor urla după ventilatoare.