Un miliard de euro, banii voștri. Patru nave de război promise Armatei Române. Și, în seara asta: un șantier gol, tăcut, și o mie de oameni care, ieri, aveau o meserie.
Azi au doar o întrebare fără răspuns. Pentru că răspunsul oficial, spus chiar de un ministru, e halucinant de simplu: statul român nu mai decide nimic aici.
Decide o companie creditoare, care controlează aproape toată masa credală a unui faliment pe care chiar ea l-a provocat. Rheinmetall ne trimite vorbe frumoase — "discuții intense cu Guvernul." Vorbe care juridic nu valorează nimic, pentru că într-un faliment decide licitația, nu culisele.
Iar la a doua licitație, la fel ca la prima, Rheinmetall a lipsit din nou. Și în timp ce România se împrumută pe 45 de ani pentru niște nave care încă nu există, sindicaliștii au sesizat deja Bruxelles-ul, bănuind ce bănuim cu toții: că banii ăștia nu ajung mereu unde ar trebui. Și poate tocmai de-aia doare mai tare ce se întâmplă în restul țării.
În timp ce un miliard stă blocat într-un dosar de instanță, medicii intră azi, a doua zi la rând, în gardă cu o treime din colegi — epuizați, fără somn, fără apă. Un general care a purtat epoleți o viață întreagă ne-a spus azi că e mai greu să vezi un sistem întreg murind încet din indiferență, decât să pierzi o bătălie pe front.
Și în timp ce ei numără orele pierdute, cineva de la Ministerul Dezvoltării și-a majorat liniștit salariul cu 35%, iar un ministru interimar ar fi primit o vilă de la stat și condiții VIP la aeroport. La nimic din toate astea n-am primit vreun răspuns.
Un stat care nu poate decide soarta propriei apărări, dar găsește bani pentru majorări secrete, niciodată nu va reuși. Nu vă spun acum mai multe — pentru că urmează o anchetă la care am lucrat, cu echipa, zile întregi, exact despre Rheinmetall, Mangalia și banii din programul SAFE.
